Alogeni si indigeni

Cu putin inainte de decembrie 1989, un bun prieten, proaspat numit profesor de romana in Valea Jiului, imi povestea, cu un ris crispat, o intimplare de un umor grotesc, petrecuta la una din acele interminabile cozi la carne/oua/lapte etc. din timpul regimului comunist (ale carui „binefaceri“ sint evocate astazi cu amnezica nostalgie de voci dintre cele mai diverse). Nevoit sa astepte in rind ore in sir pentru doi litri de lapte (avea copil mic) si presat de obligatiile scolare, isi luase cu el o carte si citea, ca sa nu piarda vremea. Isterizati de asteptare si de perspectiva deloc imposibila ca alimentele pentru care stateau la coada sa nu ajunga pentru toti, oamenii au inceput sa vocifereze si – culmea ironiei! – sa il apostrofeze direct pe singurul dintre ei care parea linistit, pentru ca citea: „Mai lasa, domnule, cartea aia din mina! Ce, de cartea dumitale ne arde noua acum?!“ s-a auzit atunci o voce din multime, revoltata si amenintatoare, care exprima, de fapt, nemultumirea generala, de vreme ce imediat mai multe glasuri s-au grabit sa aprobe vehement. Mi-am amintit de acest episod si atunci cind pe strazile Bucurestiului minerii strigau „moarte intelectualilor!“ si saptamina trecuta, cind am citit […]