Fragmentul de interviu care a provocat replica domnului Petre Roman
- 01-09-2005
- Nr. 284
-
Paul CORNEA
- POLEMICI
- 0 Comentarii
Pina cind ati fost in minister? Pina la mineriada. Atunci am plecat. Atunci s-a retras si Mihai Sora? Da. Noi, care apartineam guvernului, am dat un comunicat in care criticam guvernul. Era cam greu de inghitit asa ceva. In plus, am avut cu premierul de atunci, Petre Roman, o discutie foarte dezagreabila, dupa ce minerii ne-au devastat Universitatea. L-am chemat sa vina la Universitate sa vada ce s-a petrecut. Cu greu a acceptat. Dupa ce a vazut totul, in discutia pe care am avut-o la Palatul Victoria, ne-a spus, lui Sora si mie, ca a fost vorba de o rebeliune legionara. Erau tezele lui Iliescu si ale lui Razvan Theodorescu, sustinute, iata, de Petre Roman! Petre Roman ne-a spus: a fost rebeliune legionara. Eu i-am raspuns: sint mai batrin ca dvs., am vazut cum e o rebeliune legionara, aici n-a fost asa ceva. I-am spus ca minerii au actionat, ca si-au lasat amprentele peste tot in Universitate, caschete, bite, distrugeri, excremente, facute de oameni poate nu primitivi, dar atitati sa uzeze de mijloacele cele mai violente. Toata colectia de minerale de la Geologie a fost facuta praf. Geologia se gasea linga faimosul balcon si a fost facultatea cea mai afectata. […]