Vieti post-mortem

Coproductie franco-afgana din 2005, Pamint si cenusa e, fara indoiala, un film afgan – prin regie, actori, problematica si peisaje. Nimic „frantuzesc“ in acest film in care regasesti absurdul beckettian al asteptarii lui Godot (numai ca aici se asteapta un camion) sau ritmul tarkovskian al naratiunii, poezia pustietatii sau disperarea si tragedia unei lumi arse de soare si de foc. Un pod, o bariera, un cimp minat, pravalia unui negustor-filozof, un camion a carui trecere e ratata constant de catre protagonistii unei calatorii… pe loc: un batrin si nepotul sau. Elderly Dastaguir trebuie sa ajunga la mina in care lucreaza baiatul sau, spre a-l instiinta de moartea sotiei si a rudelor sale, dar si de supravietuirea sa laolalta cu a nepotului (fiului). Nepotul, pe nume Yassin, a surzit din cauza bombardamentelor care le-au distrus satul si crede ca vocea bunicului e prinsa in carcasa unui tanc parasit, cochilie de metal in interiorul careia el, baietelul, se ascunde tocmai cind camionul asteptat trece podul. Ratarea, repetata, il duce pe bunic la concluzia ca e vorba de un semn care ii spune ca nu trebuie sa ajunga la mina. In cele din urma, lasindu-si nepotul in grija pravalierului, batrinul parcurge drumul pina […]