300 de saptamini

Ultimii sase ani au fost, in ceea ce ma priveste, puternic marcati de institutia numita Observator cultural. Cu sacrificii in plan personal, cu impliniri si, uneori, cu neimpliniri in plan cultural, trecind prin „razboaie“ de anvergura sau doar prin mai mici „batalii“ de uzura, prin momente dificile (in care te intrebi, mai in gluma, mai in serios, daca merita efortul), dar contabilizind in timp, si satisfactii si reusite, saptaminile au zburat si, tot numarind, am ajuns, iata, la numarul 300. O cifra rotunda, care pentru o revista a carei finantare este preponderent privata n-ar fi fost posibila nici in perioada interbelica, atunci cind cele mai multe reviste culturale dispareau la scurt timp dupa aparitie (cu exceptia celor citorva titluri „de cursa lunga“, finantate de fundatii sau institutii publice) si cu atit mai putin in regimul comunist, cind singurele publicatii tolerate erau cele editate de organizatii si institutii controlate sever de partidul-stat. Cum era de asteptat, multe s-au schimbat in acesti sase ani, de la echipa cu care Observatorul cultural a pornit la drum, pina la configuratia peisajului politic si cultural autohton. Si, daca este adevarat ca unora le place revista, in vreme ce altora existenta ei le da dureri de […]