„Jurnalistii culturali au preluat intr-un fel functia criticii de intimpinare“

In ultimii doi ani, jurnalismul cultural, printr-o profesionalizare treptata, dar si prin tehnica scandalurilor in serie, a devenit mai vizibil. Am putea spune, cu unele rezerve, ca aceasta a conferit si culturii o vizibilitate sporita in spatiul public. Dincolo de aspectul furios ori trendy al jurnalismului cultural, tinerii redactori ai paginilor de cultura de la mari cotidiene, si nu numai ei, au propus un nou limbaj despre cultura, mai dezinhibat, mai personal, mai dinamic. Cred ca au gasit astfel si modalitatea de a plasa cultura in spatiul imaginal pe care presa il construieste si din care, multi ani, a fost practic absenta. Jurnalistii culturali au preluat intr-un fel functia criticii de intimpinare, aceea de a atrage atentia asupra „evenimentelor“, semnalind cota – posibila ori reala – de „spectacularitate“. Cu alte cuvinte, ei au reinventat, in mare masura in presa romaneasca, un rol pentru Cenusareasa spatiului public: cultura ca spectacol monden, ca happening la care merita (e cool) sa asisti. Jurnalismul cultural are deja un public, vag interesat de cultura in sine, dar interesat de o imagine a culturii (in care s-ar putea recunoaste). Motiv pentru care anchetele si topurile au un mare succes in presa culturala. Ele nu intereseaza neaparat […]