Scrisori parizien. Un tinar care se sufoca

Intoxicat de epoca in care traieste, Camille de Toledo (un pseudonim, orice s-ar spune, mai potrivit cu un roman de citit in tren) respira greu. Cel putin el e convins de asta. Si, impreuna cu el, o intreaga generatie pe care autorul nostru o situeaza intre caderea zidului Berlinului (9.11.1989) si distrugerea gemenilor din New York (11.9.2001). Asta duce la formarea unei „constiinte-palindrom“, spune el: 119911! De altfel, in cartea sa de debut (Archimondain jolipunk, Editura Calman-Lévy), acest amestec de eseu si de confesiune a unui copil al secolului capata uneori aspectul unei palinodii. In conditiile mondializarii, autorul se simte inchis ca intr-un borcan. Zadarnic cauta el o alta iesire decit sinuciderea. Nu exista. Atunci face calea-ntoarsa. Si-o ia din nou de la capat. A fost tiermondist, apoi situationist, apoi trotkist. A lasat totul balta. A fost cyberpunk, apoi dandy, apoi „scheeze“. Tot degeaba. De fiecare data, s-a intors in punctul de plecare. In fata lui, aceleasi ziduri transparente, dar de netrecut. De ce aceasta inchidere? Iata-l ca da un nume celor cinci „bolovani“ care obtureaza iesirile in societatea noastra. In primul rind, ideea de sfirsit. Sfirsitul istoriei, al artei, al utopiei. Si corolarul sau: totul e permis. Dar, daca […]