Ocolul lui Heidegger in 21 de limbi
- 13-07-2006
- Nr. 329
-
Alexandru MATEI
- ESEU
- 2 Comentarii
Studia Phaenomenologica, V-2005. Translating Heidegger’s Sein und Zeit. Editor: Cristian Ciocan (editie trilingva: engleza, germana, franceza) Editura Humanitas, 2005, 408 p. Exista, intr-un numar din Magazine littéraire de acum citiva ani, dedicat fenomenologiei, o fotografie in care Husserl si Heidegger – magistru si emul – sint surprinsi la munte, intr-un desis, incaltati cu cizme inalte de cauciuc. Daca filozofia apare, intruchipata astfel, ca o profesiune serioasa, aspra, care cere sanatate, robustete, consecventa si curaj in forarea lingvistica pentru descoperirea unor zacaminte conceptuale inestimabile, atunci putem vorbi de Heidegger ca despre minerul de onoare al secolului al XX-lea. Valoarea travaliului sau hermeneutic, desi discutata aprins inca, ramine incontestabila. – Doua atitudini Atunci cind se spune ca rolul criticului este de a invita cititorul la lectura, lucrurile trebuie nuantate. Degeaba invit cititorul sa-l guste pe Heidegger daca nu-l avertizez ca s-ar putea sa-i ramina la inceput in git daca nu stie cu ce se maninca asa ceva si daca nu-l motivez sa persevereze. Pentru ca, daca motivatia de a intelege aparent ininteligibilul nu se manifesta, cititorul trage repede concluzia inutilitatii unui astfel de text. Exista, desigur, multe tipuri de lectura. Cea privilegiata astazi este directa, transparenta, lectura care excita sau incita de […]
„…forarea lingvistica pentru descoperirea unor zacaminte conceptuale inestimabile, atunci putem vorbi de Heidegger ca despre minerul de onoare al secolului al XX-lea.”
Fraza aceasta este in mod tulburator penibila. Suficient
cred ca sa nu merite in afara gestului citarii un alt comentariu. De altfel tot textul, acolo unde este vorba de stilul autorului si atunci cind acesata are opinii despre Heidegger – caruia ii sugerez sa citeasca cu atentie fragmentele care vizeaza plictiseala in „Sein und Zeit” – este de o crasa (dar laborioasa) nulitate.
„…forarea lingvistica pentru descoperirea unor zacaminte conceptuale inestimabile, atunci putem vorbi de Heidegger ca despre minerul de onoare al secolului al XX-lea.”
Fraza aceasta este in mod tulburator penibila. Suficient
cred ca sa nu merite in afara gestului citarii un alt comentariu. De altfel tot textul, acolo unde este vorba de stilul autorului si atunci cind acesata are opinii despre Heidegger – caruia ii sugerez sa citeasca cu atentie fragmentele care vizeaza plictiseala in „Sein und Zeit” – este de o crasa nulitate.