INTERSECTII. Poate fi re-facut trecutul?
- 28-09-2006
- Nr. 340
-
Michael FINKENTHAL
- Rubrici
- 0 Comentarii
Poate ca niciodata trecutul nu a fost mai prezent in vietile noastre decit acum. Umbrele sale fosforescente se ridica amenintatoare peste tot si in aproape toate domeniile. in Romania, fantomele trecutului mai indepartat – perioada interbelica si aceea a celui de-al Doilea Razboi Mondial – sau mai apropiat – comunismul in versiunea sa „tare“ din anii stalinismului sau in cea nationalista a ultimului deceniu al ceausismului – ameninta sa transforme „tranzitia politica“ intr-un fel de eternel retour al solutiilor de trei parale. in „lumea mare“, este in toi batalia dintre societatile ancorate (mai mult sau mai putin stabil) in modernitate si cele caracterizate prin incremenirea intr-un trecut dominat fie de ideologic, fie de religios. Titlul intersectiei ar putea sa para insa, la prima vedere, oarecum stingaci, daca nu chiar de-a dreptul ilogic: trecutul poate fi re-gindit, re-interpretat, dar re-facut? Cum zilele acestea toata lumea vorbeste despre Mircea Eliade, voi porni, pentru a clarifica putin lucrurile, de la un citat din recentul publicat Jurnal portughez: „posibilitatea omului de a aboli trecutul, de a face ca un lucru care a fost sa nu fi fost sau sa fie intr-un chip deosebit decit cel care a fost – a fost invederata de mine […]