Radicalismul etic

Exista oameni care se dovedesc, intr-un anumit moment, providentiali pentru ceilalti, oameni capabili sa schimbe istoria si sa influenteze, prin tot ceea ce fac si tot ceea ce spun, opiniile celorlalti. Oameni de neinlocuit, capabili in vremuri de restriste sa actioneze in cel mai uman si profund mod cu putinta – pastrindu-si, adica, intacta libertatea de gindire si de expresie. Virgil Ierunca a fost un astfel de om. Ani de zile, asumindu-si nu putine riscuri, el a reusit de la microfonul Europei Libere, impreuna cu Monica Lovinescu, sa tina piept unui regim politic fundamentat pe minciuna si teroare. S-a incapatinat sa ramina in picioare, intr-o lume in genunchi. A refuzat sa se desparta de Romania, in exil fiind, asumindu-si cu demnitate o sintaxa etica majora: responsabilitatea fata de ceilalti, cei multi, tradusa in ceea ce el insusi numea „vointa de a transforma o societate de insecte intr-una de persoane“. Virgil Ierunca n-a vrut si n-a putut sa se „spele de istorie“. Incapabil sa traiasca doar pentru sine, cu o luciditate de un dramatic patetism, el a avut puterea de a se implica permanent in viata cotidiana a celor ramasi in spatele Cortinei de Fier. A facut-o asa cum a stiut […]