De ce Noica nu este Strauss (si nici Liiceanu, Bloom)

– I. „Axa“ Washington-Londra-Bucuresti in filozofie Publicarea traducerii romanesti a volumului lui Allan Bloom, faimos la momentul aparitiei, The Closing of the American Mind (Criza spiritului american, Editura Humanitas, 2006) mi-a produs acea tresarire de satisfactie pe care nu ti-o poti reprima atunci cind ti se implinesc profetiile. in volumul meu Inamicul impersonal (Editura Paralela 45, 2000), mai precis in eseul Rezistenta prin cultura si conservatorismul postbelic, vorbeam despre tentatia, pe care o vedeam prefigurindu-se, de a descoperi afinitati intre grupul de filozofi „conservatori“ dezvoltat la Universitatea din Chicago in jurul lui Leo Strauss si fenomenul pe care dl Andrei Cornea il numeste „Scoala de la Paltinis“, asezindu-l, cu candoare, in descendenta divina a „Scolii de la Atena“ (De la Scoala din Atena la Scoala de la Paltinis, Editura Humanitas, 2004). Aceasta veleitate insasi, aceasta aspiratie catre originea ilustra, suprema in termeni spirituali, reprezinta o analogie cu grupul straussian. Asemenea celor mai romantici dintre discipolii lui Constantin Noica, si admiratorii cei mai entuziasti ai lui Leo Strauss, sau ai principalului sau continuator de la Committee on Social Thought, Allan Bloom, traiesc cu fiorul ca reediteaza in propria lor existenta momentul de apogeu al filozofiei clasice grecesti. Nu neaparat in sensul […]