Tradarea trupului
- 08-02-2007
- Nr. 358
-
Carmen MUŞAT
- In memoriam
- 0 Comentarii
Oricit de absurda, oricit de nedreapta si de incredibila, moartea lui Gheorghe Craciun este, de mai bine de o saptamina, o realitate pe care noi cei ramasi, prieteni sau simpli cititori, ne straduim sa o acceptam. In astfel de momente descoperi, cu uimire si infiorare, cit de greu poate fi sa mergi inainte, sa te desprinzi de un prieten drag si sa te deprinzi cu ideea absentei perpetue a celui de care te leaga atit de multe fire vazute si nevazute, atit de multe amintiri, proiecte, bucurii, framintari, cuvinte sau stari. Sigur ca da, fiinta lui de hirtie, eul lui profund, adinc intiparit in memoria noastra si inscris in paginile cartilor lui vor ramine cu noi si de acum inainte. Sigur ca da, zimbetul lui generos, usor ironic uneori, sunetul inconfundabil al vocii, dind greutate cuvintelor si facindu-le sa devina atit de personale in rostirea lui, ca si privirea directa, grava si atit de calda nu se vor sterge din memoria noastra afectiva. Dar el era un om viu, un trecator atent la detaliile concrete ale lumii, indragostit de „splendoarea trecatoare“, de materialitatea triumfatoare a naturii, el era un hermeneut al realului de fiecare zi, un om viu, care a […]