A trait pentru a scrie

  • Recomandă articolul
Moartea lui Gheorghe Craciun, la virsta de 56 de ani, in plina putere creatoare, ma intristeaza atit de mult incit gestul insusi de a scrie in aceste momente mi se pare ca frizeaza frivolitatea. L-am simtit aproape inca de la inceput, din studentia lui, i-am urmarit cu simpatie si admiratie crescinda productia literara, i-am fost alaturi in toate etapele carierei universitare (licenta, gradul didactic I, doctorat, lectorat, profesorat). Am fost prieteni, desi ne-am frecventat prea putin si nu ne-am facut unul altuia decit confesiuni literare. Ne desparteau 10 ani si respectul lui aproape institutional pentru profesorul care i-am fost. Tineam de generatii diferite: eu eram printre ultimii saizecisti, el era unul dintre cei mai vechi si mai ferventi („incorigibil“, spunea el) optzecisti. Nu eram insa „talibani“ nici unul, nici altul, asa ca la Paralela 45, in 2002, am cazut usor de acord sa deschidem programul editorial spre toate generatiile si promotiile literaturii romane contemporane. Dar, dincolo de toate acestea, ceea ce m-a atras – si, in acelasi timp, mi-a impus – la Gheorghe Craciun a fost seriozitatea lui funciara. Scriitorul nu s-a jucat cu cuvintele, omul a luat in serios tot ce a venit in contact cu fiinta lui, nu […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.