Istoria lumii si lumea istoriei
- 22-03-2007
- Nr. 364
-
Radu PARASCHIVESCU
- DOSAR
- 0 Comentarii
„Nu numai viata pe care o cunoastem conteaza.“ Julian Barnes, Papagalul lui Flaubert „Istoria nu este ceea ce s-a intimplat, ci doar ce ne spun istoricii ca s-a intimplat. A existat un plan, un tipar, o miscare, o extindere, un mars al democratiei; exista o tapiserie, un flux al evenimentelor, o naratiune complexa, conectata, explicabila. O poveste buna atrage dupa sine o alta. La inceput au fost regii si episcopii, cu niste cirpaceli divine din culise, pe urma marsul ideilor si miscarile de mase, iar dupa ele mici intimplari pe plan local, care au avut de fapt o semnificatie mai ampla; insa in permanenta e vorba de conexiuni, de progres si de sensuri – asta a dus la astalalta, asta a avut loc datorita asteia. in timp ce noi, cititorii de istorie, cercetam tiparul cu speranta ca vom descoperi concluzii optimiste si ca vom sti incotro sa ne indreptam. Ne agatam de istoria ca o serie de tablouri expuse in cadrul unui salon, ca niste crimpeie de conversatie ale unor participanti pe care ne vine usor sa ni-i reimaginam in viata, cind de fapt totul aduce mai mult cu un colaj multimedia, unde vopseaua nu e aplicata de pensula din […]