Papagalii lui Barnes
- 22-03-2007
- Nr. 364
-
Bedros HORASANGIAN
- DOSAR
- 0 Comentarii
Cind publica, in 1996, volumul de „stories“/povestiri Cross Chanel, Julian Barnes are deja 50 de ani. ii implinise in ianuarie si poseda mai mult decit doi dinti in gura, precum mult-admiratul-sau-prieten Gustave Flaubert. Era un prim volum de proza scurta, ii va mai urma un altul, abia in 2004. Sub aceeasi formula narativa si structura textuala, nici foarte scurte, pentru a le cataloga schite, nici foarte lungi, pentru a fi inventariate ca nuvele sau miniromane, povestirile lui Barnes aglutineaza o lunga si bogata experienta de jucator narativ. Sigur ca aplicatia teoretica in exces il irita, nu are prea mare incredere nici in somitatile de la Oxford, nici in aerele scortoase ale universitarilor de la Cambridge. De altfel, tot ce este institutionalizat si poarta aura mitico-mitizanta a gloriei si traditiei strabune nu-l satisface pe deplin. Este mai degraba o atitudine sceptica, ce releva un bun instinct artistic, decit programul unui literat care cauta succesul si celebritatea. Barnes traieste si scrie ca un om liber. Liber de trecutul poporului din care provine, liber de constringerile societatii careia, vrea- nu vrea, ii apartine, liber de propria sa biografie. Aparent. Ca si Flaubert, de la care preia o sumedenie de idei, acel Flaubert de […]