Un film pentru nelinistea noastra

De vreo citiva ani, mi-am facut un obicei din a merge la TIFF, macar pentru un weekend. Sa vezi filme „langa“, mai bune sau mai putin bune, sa alergi de la un cinema la altul, sa discuti in pauze, sa fii in intunericul unei sali de cinema alaturi de o multime de oameni interesati de filme, toate astea reusesc de fiecare data performanta de a ma scoate de pe „fagasul“ rutinei. Asa ca, dincolo de oboseala drumului si a turului de forta pe care trebuie sa-l faci daca vrei sa ajungi la conferinte de presa si la cit mai multe filme (din care-i „musai“ sa alegi, ceea ce nu-i tocmai usor), care mai de care mai tentante (desi uneori poti avea si deziluzii, asa cum s-a intimplat cu filmul lui Nicolas Roeg, Puffball, difuzat in premiera mondiala si care s-a dovedit a fi o „duda“), TIFF-ul inseamna pentru mine o mare bucurie si un reconfort spiritual. Ma voi opri insa la un singur film din competitie, care mi-a stirnit reactii pe cit de diferite, pe atit de puternice. intilnirea cu filmul lui Cristian Mungiu, 4 luni, 3 saptamini si 2 zile, a fost una deloc comoda. Pe cit de confortabil […]