Frauda si performanta
- 12-07-2007
- Nr. 380
-
Carmen MUŞAT
- Editorial
- 1 Comentarii
De ani de zile se vorbeste despre necesitatea reformarii sistemului educational romanesc si totul ramine, din pacate, doar „lung prilej de vorbe si de ipoteze“. Chiar si cele mai bune initiative, finantate din fonduri europene, s-au impotmolit la mal, proiecte altfel generoase, care au antrenat un efort considerabil – cum a fost cel ce a vizat elaborarea unor programe si a unor manuale noi –, soldindu-se de fiecare data cu semi-esecuri rasunatoare. Indiferent de culoarea politica a guvernelor care s-au succedat in toti acesti ani – singura exceptie notabila fiind ministeriatul lui Andrei Marga –, reformarea sistemului a batut pasul pe loc. Multa vreme am crezut ca nu poate exista un mai slab ministru al Educatiei decit Ecaterina Andronescu. M-am inselat. Ceea ce a urmat dupa a depasit pina si cele mai pesimiste asteptari. Dupa un scurt intermezzo asigurat de Mircea Miclea (mult prea scurt pentru a putea consemna vreo initiativa memorabila), Mihail Hardau a reusit sa „perfectioneze“ ineficienta unui sistem in care accentul continua sa cada pe informatie si memorizare, a unui sistem intemeiat pe complicitati vinovate si pe principiul „sa ne furam singuri caciula“. In ceea ce-l priveste pe actualul ministru, prestatia sa este atit de lipsita de […]
Subscriu la ceea ce autoarea a considerat ca merita dat publicitatii. Ca si dinsa, ca om al scolii, cunosc toate aceste grave carente.
Cind insa mi-am spus parerea, ca simplu om al scolii, asupra aiurelii publicarii variantelor de subiecte si – colac peste pupaza – si a rezolvarii acestora, doar ridicari de umeri am intimpinat. Am inteles ca dl Hardau nu era competent, dar nimeni din sfatuitorii sai, nimeni din CNEE n-a cutezat sa-l traga de mineca, nitel?
Asteptam, de-acum, ca raportul politizat, care a facut deja valuri printre comentatorii politici, sa-si produca efectele: legea privind statutul cadrelor didactice si cea referitoare la noua structurare a invatamintului gimnazial ai liceal, promise in toamna acestui an. Dar solutiile se pot gasi la catedra, acolo de unde, din nefericire, toata lumea da bir cu fugitii (e mult mai covenabil sa conferentiem, sa producem proiecte, sa scriem articole si manuale etc. etc. decit sa ne straduim, pe bani foarte putini, sa „le bagam in cap” copiilor cutare ori cutare definitie ori sa le conditionam dobindirea competentelor necesare)…
Cu toate acestea, si-n acest an voi merge la „munca de jos”, adica la catedra unui liceu de periferie, sperind ca lupta pe care am dus-o an de an cu birocratia, cu administratia va rodi si voi fi lasat sa-mi fac treaba, asa cum imi dicteaya constiinta.
P.S.: de cinci-sase ani ma feresc sa ma inscriu pe listele de evaluatori de la examene… Oare de ce?