Realitate-halucinatie-vis-amintire-istorie. Nu e prea mult?

Fara nici o indoiala, cea mai ampla si profunda mutatie in scrisul lui Mircea Cartarescu, dezvaluita in ultimul volum din trilogia Orbitor, este „coborirea in istorie“ a autorului. Ultima parte a Orbitorului, Aripa dreapta, nu mai este doar o istorie personala, ci este impregnata de evenimentele care au dus la prabusirea ceausismului, in decembrie 1989. O istorie care da buzna in scrisul lui Cartarescu, il smulge din reveriile sale, il disloca: „incerc din rasputeri sa nu permit manuscrisului meu sa devina jurnal, cum nu i-am permis, de la-nceput, sa fie literatura. Vreau sa scriu mai departe despre cavernele mele interioare“. „Caderea in istorie“ a lui Mircea Cartarescu are un punct culminant, un moment poate nu indeajuns valorificat de cei care i-au comentat volumul. Violul asupra Revolutiei Romane Asadar: este inlaturat Ceausescu si toti cei care pun mina pe putere (niste artisti de circ travestiti in conducatori de tara) fac, dupa lichidarea lui Ceausescu, un chiolhan monstru, unde participa Omul-cu-doua-mame (cu un zimbet „mai larg ca diagonala televizorului“, „zimbaret ca un sef de sala al unui restaurant simandicos“), Omul-fara-git, Barbatul-cu-barba, Martianul, turcul Danyiel Yusuf, maestrul Carbuneanu, Lupoiul etc. „Se cunosteau de mult, conspirasera impreuna la menajeria circului, acoperiti de ragetele tigrilor […]