Intre somatiile Istoriei si utopia Vacantei
- 11-10-2007
- Nr. 393
-
Paul CERNAT
- DOSAR
- 0 Comentarii
Cu exceptia pe nedrept minimalizatului Ionel Teodoreanu, nimeni n-a mai dat prozei romanesti o mitologie a Vacantei precum Mihail Sebastian. Vacanta ca iesire vremelnica din utilitarismul vietii moderne, ca libertate regeneratoare si utopie personala… Sensibilitatea „feminina“, predilectia pentru psihologia adolescentina si pentru „romanul liric“, o anumita inclinatie spre reverie melancolica si sentimentalism romantic sint elemente comune celor doi scriitori, dincolo de formulele stilistice diferite. Nimic nu-i apropie insa mai mult decit utopia vacantei si, in acelasi timp, nimic nu-i deosebeste mai tare. (Nota bene, Jurnalul lui Sebastian consemneaza o intilnire amicala cu Ionel Teodoreanu la Borsec, pe vremea cind unul lucra la romanul „antiliric“ Arca lui Noe, iar celalalt – la piesa Jocul de-a vacanta…). Daca la autorul Medelenilor avem de-a face cu o nostalgie idilica dupa „vacantele cele mari“ ale copilariei, patriarhale prin excelenta, la Sebastian vacanta se desfasoara de regula intr-un cadru montan si are un caracter sportiv, ascensional, eventual hibernal. Eroii contemplativi ai lui Ionel Teodoreanu se rasfata intr-un mediu domestic, un paradis Belle Époque conservat, insular, pina in prezentul trepidant al anilor ’20; cei ai lui Sebastian cauta, in spirit modern, aventura intr-o natura (relativ) salbatica. Personajele din Accidentul nu se odihnesc la manastirile moldovenesti sau […]