Santierul TNC

La vremea premierei indoliate cu Hamlet, in 2002, scriam: Pentru Vlad Mugur teatrul nu e un relicvar, ci un santier din care se poate naste o casa, un regat, un destin pentru actori si teatrul lor. Poate mai mult decit spectacolul insusi, acest destin este sensul testamentului lui Vlad Mugur pentru actorii teatrului pe care l-a condus si la care s-a intors dupa ani de refuz si nenumarate ezitari. O analiza a starii artistice si institutionale a Teatrului National Cluj ne obliga sa pornim de la acel moment de rascruce, pentru a vedea in ce masura Nationalul clujean a stiut sa construiasca acel destin pe care Vlad Mugur si-l dorea pentru teatrul de care l-au legat, de-a lungul anilor, sentimente contradictorii: dragoste, deziluzie, speranta. Hamlet-ul final de la Cluj e invocat si azi (de toata lumea, nu doar de actori) ca un moment de apogeu pe care institutia se straduieste inca sa-l reediteze. De atunci incoace, strategia repertoriala liciteaza cartea regizorului-vedeta, chemat sa mobilizeze si sa coaguleze energiile artistice ale teatrului in jurul „spectacolului-eveniment“, cu o propunere repertoriala care, de regula, ii apartine. Regizori importanti au fost invitati sa monteze de la dramaturgie clasica la texte „extrem“ contemporane. Andrei Serban […]