„Poveste despre cuvinte şi lucruri“
- 05-06-2008
- Nr. 426
-
Bianca BURŢA-CERNAT
- Literatură
- 2 Comentarii
Sebastian A. CORN Vindecătorul Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2008, 376 p. Mărturisesc că mi se par oţioase discuţiile purtate pînă acum în jurul celei mai recente cărţi a lui Sebastian A. Corn: Vindecătorul face sau nu parte din mainstream? E cea dintîi sau cea de-a doua scriere mainstream a autorului? Şi-apoi, în ce condiţii o carte e considerată ca subsumabilă mainstream-ului? Dacă aparţine literaturii înalte din care s-ar exclude categorii ca S.F., fantasy, policier etc.? Sau (şi) dacă e omologată critic? Dacă e omologată/omologabilă critic categoria în care se încadrează scrierea sau dacă e omologabilă scrierea însăşi? Din hăţişul acestor întrebări nu putem ieşi. Aşa că mai bine discutăm despre carte… (Într-un articol din Cultura – „Ciclotronul de vorbe“, nr. 18/8 mai 2008 –, Cătălin Sturza „demonstrează“ foarte dezinvolt că, orice ar zice unii şi alţii, eticheta de „fantasy“ nu i se potriveşte Vindecătorului. Pentru că mitologia conţinută e ,,rudimentară“, pentru că teritoriul pe care îl străbate Krog, personajul de prim-plan, „nu e Fantasia“, pentru că „nu găsim vrăji şi magie în romanul lui Corn, nu există nici măcar demoni şi monştri“, existînd în schimb „motive clasice ale «voiajurilor extraordinare» (amazoanele, oamenii negri, rinocerii)“. Totuşi, remarcă destul de […]
si eu cele scrise de dumneavoastra, Domnule Bogdan Suceava!
Dar sa nu fim tristi… Nici pesimisti!
Maine-poimâine apare un iovanel-atotcuprinzator!
Si vai de manolesti, simioni…!
In general, exista obiceiul de a se comenta o singura carte din ansamblul scrierilor unui autor, ca si cum ar fi un act izolat, lipsit de conexiuni tematice sau stilistice cu alte lucrari. Cred ca textul de mai sus ar fi avut de castigat daca ar fi inclus si o comparatie a prezentei carti a lui S.A.Corn cu precedentele ‘Aquarius’, ‘ Sa ma tai cu taisul bisturiului tau, scrise Josephine’, ‘2484 Quirinal Ave.’ sau eventual ‘Imperiul Marelui Graal’. E vorba, in fond, de un autor care are in urma multe scrieri, iar unele dintre ele sunt semnificative. Ce sens are ca intr-o cronica sa se raspunda unei alte cronici, in timp ce aspecte importante care tin de arhitectura de ansamblu a operei unui autor sunt omise? Observatia aceasta nu se refera doar la prezenta cronica, ci tine de felul cum se scrie critica literara in Romania azi.