Patria, un exil

  • Recomandă articolul
„O scriitură poetică demnă de acest nume începe de la experienţa fatalităţii“, scria Cioran acum mai bine de cinci decenii. Drama poetică semnată de Nicoleta Esinencu pare să fi integrat acest imperativ. Un text de o poeticitate frustă, un cărbune aprins scos din măruntaiele feminităţii şi aruncat în chipul răsturnat în oglindă al unei naţiuni – care o fi aceasta? –, pradă unui profund mal d’être. Fuck You, Eu.ro.pa! nu e nici despre mimetism lingvistic, nici despre Europa cu precădere, nu e un scuipat sau un rechizitoriu fără apel, deşi are ceva din toate acestea, ci e, în primul rînd, un exerciţiu de sinceritate şi, ca orice text autentic, o introspecţie fără menajamente.   O eşuare simbolică în lumea liberă Rapiditatea cu care dramaturgia acestei tinere femei de teatru a prins în România, fiind montată din 2004 pe scenele din Bucureşti, Braşov, Galaţi, Cluj, dovedeşte nevoia pe care o resimţim de a vorbi despre ce ni s-a întîmplat, trauma pe care o purtăm în noi. Dacă nu chiar întoarcerea unei noi generaţii de regizori către drama Moldovei, abandonată, astăzi ca şi ieri, demonilor Răsăritului. Dincolo de această speculaţie pe seama eventualului sentiment de vinovăţie colectivă a celor de la vest […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }