Nu sîntem agenţie de turism!

Dacă întrebaţi un francez cît de cît cinefil ce părere are despre cinematografia românească, e probabil să amintească de filmul acela despre avort care a cîştigat Palme d’Or la Cannes, anul trecut. În urmă cu nu mai mult de doi ani, acelaşi francez ar fi zîmbit politicos, ridicînd din umeri în semn de scuză. Nu oftaţi, e deja un mare progres! Acum cinci ani, un cinefil din patria lui Renoir v-ar fi răspuns fără să ezite Lucian Pintilie, eventual Nae Caranfil (gîndindu-se mai mult la Asfalt tango, în care joacă Charlotte Rampling), şi cam atît. Astăzi, un cinefil autentic v-ar putea cita cel puţin 12 titluri de lungmetraje şi alte cîteva nume de realizatori români din noua generaţie.   Acum lăsînd gluma, cinematografia românească, cel puţin aşa cum se vede ea de aici, de la Caen, din Normandia, Franţa, o duce bine. Mai ales cînd aceasta beneficiază de spaţiul pe care i-l oferă un festival dedicat României, ceea ce dă posibilitatea publicului din regiune să descopere sau să revadă filme româneşti pe marele ecran. Acum, dacă m-aţi întreba pe mine ce cred, ca francez, despre filmele româneşti, aş avea chef să vă surîd ridicînd din umeri în semn de scuză. […]