La masă cu filozofia: despre carbohidraţi, diete şi alte constructe culturale
- 19-06-2008
- Nr. 428
-
Mihaela FRUNZA
- Internaţional
- 0 Comentarii
The Atkins Diet and Philosophy. Chewing the Fat with Kant and Nietzsche Coordonatori: Lisa Heldke, Kerri Mommer, Cynthia Pineo Editura Open Court, 2005, 258 p. Ocarte inedită de filozofie, apărută în seria „Popular Culture and Philosophy“ (serie despre care am mai avut prilejul să relatez într-un alt articol pentru cititorii Observatorului cultural), este The Atkins Diet and Philosophy. Chewing the Fat with Kant and Nietzsche, apărut în 2005 la Open Court, Chicago, editată de Lisa Heldke, Kerri Mommer şi Cynthia Pineo. Ea răspunde unor preocupări din ce în ce mai obsesive pentru diete şi cure de slăbire, în contextul popularizării crescînde a statisticilor medicale despre obezitate şi greutate excesivă. Interesul pentru regimurile alimentare, diete şi hrănirea „sănătoasă“ a explodat literalmente în spaţiul mediatic românesc în ultimii ani. De la emisiuni gen talk-show cu dieteticieni şi nutriţionişti renumiţi, mai cu seamă pentru că „Urmînd dieta mea, Teo (n.a. Teo Trandafir) a slăbit n kilograme“, la frenezia revistelor glossy care propun, la fiecare număr, o nouă dietă revoluţionară, la suplimentele nutritive de pe rafturile farmaciilor promiţînd slăbire fără efort, la produsele-minune de la teleshopping, la emisiuni întregi dedicate slăbirii în grup şi pînă la avertismentele constante presărate printre momentele de publicitate: […]