Femeia din spatele Cortinei de Fier

Este cît se poate de cunoscut faptul că, după 1990, cititorul român şi-a schimbat radical preferinţele, îndepărtîndu-se de literatura ficţională, cea care constituise pînă atunci o veritabilă alternativă la realitate, pentru a se apropia, uneori cu o pasiune fenomenală, de scrierile cu caracter memorialistic. Astfel, s-a dezvoltat o întreagă industrie a jurnalului intim, prin editarea însemnărilor zilnice ale unor personalităţi-reper ale culturii române, mai ales din perioada interbelică, încercîndu-se refacerea legăturilor cu un trecut idealizat, peste care comunismul aşternuse un strat mult prea gros de cenuşă. Se va sfîrşi, nu peste multă vreme, şi cel de-al doilea deceniu de cînd sistemul totalitar din România a încetat să mai existe, şi interesul cititorilor pentru literatura memoriei nu s-a diminuat cîtuşi de puţin. Din contră, a fost resuscitat prin numeroase apariţii editoriale, consonante între ele prin reumanizarea autorului, prin dezvăluirea faptului cotidian, de viaţă. Acest nou mod de a fi în lume al scriitorului a atras după sine două efecte, demitologizarea creatorului şi impunerea caracterului autenticist al celui ce scrie.   În ultimii ani, atenţia unei părţi a publicului s-a canalizat asupra unor lucrări al căror conţinut vizează viaţa privată, intimă a individului în comunism, volume precum Cartea roz a comunismului (proiectul […]