1968: premoniţii şi configurări simptomatice pe meridianul nostru

„Zilele se fărîmă uşurele, nici nu le pot opri, fixa. Trebuie! Poate că odată, după moartea noastră, cînd se va putea şi se vor publica asemenea jurnale, ele vor reprezenta cea mai autentică şi mai sensibilă oglindă a epocii noastre, mult mai de preţ pentru cei ce vor voi să ne cunoască, într-adevăr, decît literatura trunchiată pe care o facem“ (luni, 6 mai 1963).   De regulă, reaşezările tectonice sînt precedate de semnale venite din adînc, uneori abia sesizabile pentru percepţia curentă, inventariate, repertoriate, mai tîrziu, după întregirea observaţiilor de specialitate şi după ce trag concluzii cercetătorii abilitaţi. Precum în natură, şi în istorie evenimente de răscruce îşi dezvăluie, în timp, incipientul potenţial subteran, odată cu o sumedenie de factori pe cale de cristalizare în conştiinţa oamenilor, rezultat adesea al unor procese din culise, care aşteaptă şansa identificării şi un efort interpretativ de integrare coerentă. Vin – spre a accelera omogenizarea stocului de informaţii însumate provizoriu, distribuite într-un vag echilibru – arhivele personale, memoriile aşternute în taină, jurnalele intime, schimburile epistolare, abia aşteptate de curiozitatea obştească, pentru a potoli, la intervale mai lungi sau mai scurte, eterna sete de inedit, dar, mai ales, ca sursă generoasă de reflecţie oferită posterităţii. […]