Attila Bartis – o lecţie de literatură
- 28-08-2008
- Nr. 438
-
Bianca BURŢA-CERNAT
- Literatură
- 3 Comentarii
Attila BARTIS Plimbarea Traducere din limba maghiară de Marius Tabacu, Editura Polirom, Iaşi, 2008, 248 p. Despre Attila Bartis nu prea poţi vorbi ca despre un „tînăr scriitor“ – sintagmă pe care o folosim atît de des atunci cînd discutăm (concesiv) despre ultimele promoţii ale prozei româneşti. La 40 de ani, vîrstă la care, la noi, un prozator e socotit „tînăr“ şi dă speranţe prin cele două volume/volumaşe publicate (cînd nu, printr-o singură carte…), Attila Bartis e de mult un autor consacrat în spaţiul european. Nu doar graţie consecvenţei, graţie unei prezenţe editoriale constante (în zece ani a publicat trei romane şi un volum de povestiri), ci, în primul rînd, graţie forţei pe care scrisul său o evidenţiază încă de la cea dintîi carte. Attila Bartis s-a afirmat de la bun început ca un prozator matur; Plimbarea, romanul său de debut, nu este în nici un caz romanul unui debutant – e o împlinire, nu o simplă promisiune ce necesită o evaluare indulgentă şi, implicit, consideraţii încurajatoare. Fapt cu atît mai remarcabil cu cît Attila Bartis şi-a început Plimbarea la vîrsta de 18 ani (la doi ani după ce, împreună cu familia, părăseşte oraşul natal, Tîrgu-Mureş, stabilindu-se în Ungaria). […]
nu mi se pare, domnilor si doamnelor critici, ca e cazul sa cadeti pe spate de dragul romanelor scrise de unguri sau de alte natii. nu cred ca cele aparute la noi in ultimii ani ar fi cu ceva mai prejos (nu toate, evident). dar printre ele se gasesc si unele scrise excelent si cu teme foarte interesante. de unde atita inversunare si de cind va pute tot? am incercat sa-l citesc pe Bartis, dar uneori e atit de abscons si de dezlinat ca e nevoie de lanterna doamnei Burta-Cernat sa o scot la capat… una peste alta mi se pare impardonabil acest complex de inferioritate. tirajele cartilor romanesti sint infiorator de mici. rolul criticului cred ca a ramas acelasi, de a alege griul de neghina, dar se pare ca totul e relativ pe lumea asta. deci, o sa va citesc din ce in ce mai putin pentru a-mi pastra dreapta si onesta masura…
citind articolul, mi-am amintit de o alta carte „mare”, construita in jurul unei teme „mari”, (sau cu subiect „mare”), o carte pe care nu o poti lasa neterminata- Iubirea omeneasca, de Makine. O carte care, ca orice carte „mare”, te urmareste mult timp dupa ce ai citit-o. Ceea ce nu se intampla cu majoritatea romanelor scrise de tinerii romani. Daca reusesti sa le termini de citit cartile, iti dai seama ca in urma lor nu ramane nimic in tine. Din Urbancolia lui Sociu nu ramane pe retina decat scena dezverginarii de pe un mormant, ceea ce nu e departe de „substanta” si impactul stirilor de la ora 5…
clanurile mafiote fac legea,iar mafiotii sunt mana-n mana cu politicieni.ce cauta vadim si paunescu in parlament?