PRIMIM LA REDACŢIE. În loc de replică: un eseu de imagologie
- 18-12-2008
- Nr. 454-455
-
Carmen ANDRAS
- POLEMICI
- 4 Comentarii
O analiză imagologică a textului semnat de dr. Drace-Francis, care a apărut în paginile Observatorului cultural, reflectă aceeaşi atitudine condescendentă a britanicului faţă de român pe care am întîlnit-o în nenumărate rînduri în reprezentările britanice despre România. Domnia sa a „găsit“ totuşi „loc“ şi pentru o evaluare mai favorabilă a „introducerii sofisticate“ şi a „bogatei bibliografii“, atunci cînd îmi aminteşte cartea România şi imaginile ei în literatura britanică. Un spaţiu de frontieră culturală (Dacia, 2003), carte care mi-ar fi adus „o oarecare reputaţie în domeniul mai sus menţionat“. E adevărat că ne întîlnim, la un moment dat, (pentru România postcomunistă), în spaţiul unei cercetări pe aceeaşi temă, fiind greu de acceptat, chiar dacă aşa s-a întîmplat, că un român oarecare, necunoscut înainte de 1989, poate face cercetare directă în biblioteci britanice şi are acces nelimitat la surse. Mă ocup de tema imaginii românilor în literatura britanică începînd cu anul 1993, cînd am fost acceptată cu această temă la doctorat. Am efectuat 7 stagii de documentare în Marea Britanie, la British Library, şi am avut ocazia să îi cunosc personal pe unii dintre scriitorii care au dedicat cărţi României (îi amintesc aici pe Alan Brownjohn, Alan Ogden, Alan Sillitoe), am primit […]
poate sa vada si un miop ca d-na Andras Carmen a citit de 100 de ori mai mult decat a zis dl. Drace.
Ce-i drept e drept! Daca un englez zice ca un roman e hot, toata lumea il crede! Macar daca ar fi fost ceva mai valoros, ca sa ai motiv sa iei. Acesta doamna nu are nevoie de apararea nimanui. Stie sa se apere cu armele englezilor.
Chiar n-au unii cu ce sa se ocupe decat sa atace? Toat chestia are un iz foarte romanesc, in spritul traditiei de la noi. Doamna Andras a scris lucruri foarte interesante, o citesc mereu si la Observator. Are o documentatie de invidiat. E serioasa si n-avea nevoie de ideile acelea geniale ale profesorului englez ca sa scrie sute de pagini de calitate. Hai sa ne improscam cu noroi, ca asa ne place noua!
Acum 19 ani, romanii curajosi primeau bate pe spate si gloante in piept pentru ca noi sa avem libertatea de a (nu) ne aminti asta si a (nu) le arata respectul ce il merita.
49 de bucuresteni au fost omorati pe 21-22 decembrie 1989 pentru ca noi sa avem lucruri “de baza”: libertate, democratie, presa libera, bunastare.
Daca TU iti amintesti asta, arata-le respectul cuvenit – DUMINICA, 21 DECEMBRIE, ORA 17:00, LA UNIVERSITATE http://www.eroiinumor.ro