EVADĂRI DIN BIBLIOTECĂ. Zăpezile, ca altădată

De mult nu mai auzisem zăpada scîrţîind sub fiecare pas. S-a întîmplat deunăzi, pe un drumeag dintr-o localitate la curbura interioară a Carpaţilor. Ninsoarea căzută în timpul nopţii alcătuia un covor subţire, imaculat, păstrat intact de ger. În urma călcăturii, rămînea amprenta ghetei şi geamătul uşor al zăpezii strivite cu voluptate. Am încetinit mersul ca să prelungesc senzaţia înaintării într-o ambianţă serafică, printre plopii înşiraţi de o parte şi de alta, siluete severe alungite pe cerul cristalin, fără nici un nor. Doar ici, colo, din cîte un coş de locuinţă se ridicau în văzduh fuioare cenuşii, cumva proiectate de fantezia unui zugrav, probabil ignorat de majoritatea localnicilor, dedaţi altor preocupări.  După persistenţa formelor unduitoare, se putea bănui cît de harnic alimenta gospodina focul cu lemne pentru a pregăti bucatele de prînz. Cu puţină imaginaţie, te-ai fi simţit învăluit de familiarele senzaţii olfactive ale sezonului, un abur de ţuică fiartă, de ce nu? cu amestecul de scorţişoară sau cuişoare şi piper, tocmai potrivite ca pigment înaintea aromelor răspîndite din oalele cu fiertură şi sarmale.   Este cam idilică descrierea? Este, mai curînd, prea tributară amintirilor declanşate subit din străfundurile îndepărtatei copilării. O vacanţă de Crăciun, la ţară, a-vea destule şanse să […]