Triumful teatrului european
A XIII-a ediţie a Premiului Europa, a XI-a ediţie a Premiului Noi Realităţi Teatrale
- 16-04-2009
- Nr. 470 - 471
-
Iulia POPOVICI
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
Soarta îşi are propriile ironii chiar şi în teatru: singurul est-european căruia i s-a decernat, pînă acum, cel mai prestigios (şi burghez…) premiu continental l-a primit, anul acesta, în oraşul şi în cadrul anului omagial dedicat unui regizor pe care nu l-a iubit niciodată. Krystian Lupa este marele cîştigător din 2009 al Premiului Europa, patronat de Uniunea Europeană, Parlamentul European şi Consiliul Europei, ajuns la ediţia a XIII-a şi găzduit acum de Wroclaw (Polonia), sub forma unei serii (de cinci zile) de evenimente aflate sub egida „Anului Grotowski“. Odată cu Premiul Europa pentru Opera omnia, aceleaşi importante instituţii acordă şi o distincţie, să zicem, Opera prima, Premiul Noi Realităţi Teatrale, menită unor creatori emergenţi care au început să-şi pună amprenta asupra limbajului scenic contemporan. Numărul cîştigătorilor acestei ediţii a ajuns la impresionantul număr de cinci: belgianul Guy Cassiers, italianul Pippo Delbono, hispano-argentinianul Rodrigo García, ungurul Árpád Schiling şi francezul François Tanguy (împreună cu Théâtre du Radeau). Biografiile lor – personale şi artistice – sînt cît se poate de diferite. Schiling primeşte, din păcate, această confirmare a concepţiei sale artistice exact în momentul în care a renunţat să mai facă teatru, García e un nume relativ nou în viaţa noastră scenică, […]