COSMOPOLIS. Morcovul fără organe

Iepurii aleargă după morcovi; şi tot aşa aleargă oamenii de frica lor. Dacă morcovii ar fi fost prevăzuţi cu organul spaimei, cu siguranţă că s-ar teme de iepuri. Atunci, în argoul urecheaţilor, vorba „tremuri ca un morcov“ ar fi o acuză fără alt răspuns. Doar că iepurele e un lasă-mă să te laş, care nici măcar de-un argou n-a pus. Oamenii – în schimb şi la schimb – pun de argouri aproape zilnic. Multe dintre ele sînt menite să-i apere de morcovi, ca, de pildă, argourile hoţilor, care îi apără de vardişti, ale şcolerilor – de dascăli, şi tot aşa mai departe, dacă ar fi să depănăm, pe calme cărări, enumerări.   Nu napul, nu castravetele, nu ştiuletele de porumb, nici măcar neologica banană nu se pretează, ca metaforă uşor deşucheată, la verbalizarea fricii ori a necazului aşa cum o ştie face morcovul. Pentru că doar morcovul morcoveşte. O face cu talentul impersonal şi cu eficienţa sănătoasă a legumelor care şi-au făcut mileniul în subterană şi acum ies în lumea seculară gata cultivate. Oricine poate fi morcovit, aşa, în genere; iar în speţă, tot mai mulţi sînt mai morcoviţi pe zi ce trece. Dar nimeni nu poate morcovi: verbul ăsta […]