COSMOPOLIS. Între Borsex şi Divorţeni

Apă de ploaie’s teoriile amorului, ale începuturilor şi sfîrşiturilor lui diluviene. Căci amorul iese din izvoare enigmatice şi se varsă în mări întunecate; îşi trage victimele la vale, le loveşte uşor de maluri, de un apropou, le lasă să eşueze pe prundiş ca exponate ale muzeului secetei; apoi iar trimite un val care cu vaier le ia şi răsuceşte după o logică doar a lui, schimonosindu-le soarta după chipul şi asemănarea dublei helice a ADN-ului. Doar o infimă mînă de victime e lăsată să se scalde şi să joace în apele erosului năbădăios; restul, aproape toţi, secătuiţi la jocul de-a neînţeleselea, care mai degrabă, care mai altfel, sînt vărsaţi în mările uscate şi întunecate ale indiferenţei şi resentimentului, ale uitării şi nepăsării, ale, altminterea spus, ale despărţirii şi morţii. Apă de ploaie’s teoriile ce cată să scoată la lumina crudă potopul acesta sufocat pe uscat.   Că-s teoriile doar ficţiuni, iar ficţiunile, cum ştiţi, ori sînt fragede, ori rigide. Primele ţin, prin artă, prin arta minciunii nu mai puţin, de imaginaţia care ştie şi vrea să îmbogăţească lumea. Ficţiunile rigide însă fug de imaginaţie ca dracul de tămîie. Biserici şi bisericuţe, secte şi societăţi secrete roiesc în jurul ficţiunilor rigide […]