Literatura faţă cu „declinologii“
- 18-06-2009
- Nr. 479
-
Adina DINIŢOIU
- Focus
- 0 Comentarii
Numărul 6 al excelentei reviste on-line LHT (Littérature Histoire Théorie), revista site-ului francez www.fabula.org, propune un dosar de ţinută academică – semnatarii articolelor sînt profesori universitari şi în genere specialişti în domeniul cercetării şi teoriei literare – închinat unei teme aproape „clasice“ în cultura franceză, un „topos“ al criticii literare, după cum se exprimă unul dintre participanţii la grupaj, o temă recurentă şi la noi, în ultima vreme. E vorba, dacă n-aţi ghicit încă, despre decăderea literelor/a literaturii în lumea de azi – lumea democraţiilor şi a culturii de masă –, în care Literatura (cu majusculă) şi-a pierdut prestigiul şi pretenţia de a reda/transforma realitatea, de a contribui la procesul de cunoaştere şi de formare a individului. Dosarul se intitulează plastic şi… „pluralist“ Les tombeaux de la littérature (în română ar fi: Pietrele tombale ale literaturii) şi conţine o serie de texte critice la adresa discursului catastrofist din cultura franceză, inclusiv texte care analizează, la un nivel secund, luările de poziţie cu privire la numitul discurs defetist. Coordonat de Alexandre Gefen (conferenţiar la Universitatea Montaigne Bordeaux 3 şi fondatorul Grupului de cercetare Fabula), dosarul surprinde multiplele forme pe care le îmbracă discursul teoretic asupra morţii literaturii, discurs situat, la rîndul […]