Recurs la memorie. De zece ani fără Maria Banuş

Se împlinesc zece ani de cînd Maria Banuş nu mai e printre noi. Nici nu apucaseră a se ofili florile depuse la mormîntul proaspăt din cimitirul Filantropia şi tendinţe anterioare de a-i minimaliza poezia se radicalizau perfid. Pe moment, restricţionările circulau în regim de ambiguitate. Un semnal de revizuire a plasamentului ierarhic din panoplia literară îl dădea chiar pagina omagială din săptămînalul Uniunii Scriitorilor (nr.31/1999), culminînd cu regretul ipocrit că dispăruta nu s-a orientat către proză, unde şi-ar fi putut fructifica înzestrările narative, prea tîrziu revelate într-o suită de foiletoane publicistice (Himera). Cumpăna aprecierii, înclinată capricios, lăsa spaţiu de manevră oricui se credea îndreptăţit a semăna confuzii asupra îndelungatului periplu poetic, dispus să-i micşoreze dimensiunea, să speculeze indeciziile şi inegalităţile parcursului accidentat. Nu trebuia mai mult pentru a da apă la moară omisiunilor, uitării, scoaterii treptate din circulaţie. Cîteva nedumeriri   Cu o grabă greu de anticipat, intrau în acţiune strategii de tipul embargoului. În anul următor decesului Mariei Banuş, Muzeul Literaturii Române lansa O antologie a poetelor, generos ilustrată prin nume de la Veronica Micle, Elena Farago, Claudia Millian, Otilia Cazimir, Magda Isanos, înşiruite cronologic, pînă la exponente ale contingentului de ultimă oră, născute în 1970-75. Între numeroasele poete, […]