Scrisori către Mircea Nedelciu
- 09-07-2009
- Nr. 482
-
Adina DINIŢOIU
- PORTRET
- 1 Comentarii
Pe 12 iulie se împlinesc, iată, 10 ani de la dispariţia prematură a lui Mircea Nedelciu. Prietenii săi buni, colegi de generaţie, scriitorul Gheorghe Crăciun şi pictorul Ion Dumitriu, l-au urmat în deceniul următor, transformînd efervescenţa unei prietenii umane şi intelectuale în date de istorie literară. Publicăm, în grupajul de faţă, patru scrisori adresate, în anii ’80, lui Mircea Nedelciu – trei trimise de Gheorghe Crăciun şi una de poetul Emil Brumaru –, precum şi un text critic care pune în oglindă evoluţia celor doi scriitori prieteni. Scrisorile evocă, prin detalii, o întreagă atmosferă de epocă, din care aflăm, de pildă, că Mircea Nedelciu, ca librar la Cartea Românească, putea furniza cărţi „pe sub mînă“ colegilor întorşi, după facultate, în oraşele de provincie… (A.D.) Braşov, 27 iulie ’81 Stimate Mircea Nedelciu, Fac pachetul abia azi, pentru că abia azi am adus hîrtia foto de la Tohan. Ieri am fost la Poiana împreună cu Rusu, la Ion Dumitriu, am rămas peste noapte la Tohan. Ne-am întors abia acum, la 7 seara. Miercuri cred că plec şi eu la Poiană pînă sîmbătă. Am în cap un fotodocumentar. În rest, scriu pentru Astra „Autenticitatea ca metodă de lucru“ – à […]
Nici la Gheorghe Craciun, nici la Mircea Nedelciu – filologisti – autoreferentialitatea n-a venit din criza manifesta deja a, (nu,nu numai a comunismului!), a rationalismului. Ca teoretician, Lefter a trecut pneumatic pe langa problema, bajbaielile sale in teoria mentalitatilor neintuindu-i si necesitatea rupturii paradigmice,compozitionale – cea sintagmatica,textuala insuficienta fiind. Nedelciu n-a gasit neo-constructia; Craciun a dezolat-o – ambii franati metafizic. Autoreferentiali au fost si Cervantes, toti autorii Profesiunilor de credinta sau ale Artelor poetice, dar putini au facut cal de curse din gloaba Rosinanta.