Poezia recentă (I)
- 03-09-2009
- Nr. 490
-
Luigi BAMBULEA
- Istorie literară
- 3 Comentarii
Argument Istoria poeziei române a ultimelor patru decenii e marcată vizibil de obsesia mutaţiilor, a negărilor, a rupturilor şi a enclavizărilor (mai naturale sau mai artificiale, dar, în orice caz, existente). cei – nu puţini – care au inventat, descoperit sau semnalat dislocările în diversele momente cu pricina sînt, în ultimul timp, negaţi de alţii, pentru care continuitatea e evidentă din modernism şi pînă azi, presupusa dialectică a unor generaţii antitetice fiind doar scandal de gazetă culturală. Familiarizat, după 1990, dar mai ales după 2000, cu o retorică a divorţului şi a generaţionismelor contrafăcute, cititorul de poezie este antrenat azi într-o perspectivă unificatoare, a cărei lectură fundamentală e aceea a continuităţii, a evoluţiei fireşti, a dezordinii cu grijă controlate. Din partea-mi, ambele perspective sînt în mod egal valabile, aşa-zisa contradicţie a lor fiind o subtilă deviaţie optică. Generaţiile poetice care urmează obsedantului deceniu sînt angajate într-un proiect comun de volatilizare (spectaculoasă ori isihastă) a unui eu dezaxat, dar şi funciar diferite, printr-o serie de structuri, locuri şi strategii ale poemului, ce au fost schimbate în funcţie de capacităţile, obsesiile, aşteptările sau proiectele particulare – mai întîi, ale fiecărui poet în parte, mai apoi, ale diferitelor vîrste ale imaginarului colectiv şi […]
istoria literaturii nu este o istorie a generaţiilor, cum obsesiv ne asurzesc literaţi, critici, este istoria unor valori, echipele trec, valorile rămân, ce înseamnă patru decenii, faţă de secole, poate milenii, generaţiile sunt noţiuni biologice, nu literare
e tanar si crud, aveti mila de el…
Dragă Luigi,
Te rog să-i reciteşti (act cultural inevitabil în cazul sintezelor) pe Ianuş, Sociu, Ruxandra Novac sau Elena Vlădăreanu şi apoi să recunoşti că ei nu renunţă la intertextualitate. Iar poeziile lui Ianuş sunt scrise ca nişte glumiţe. Articolul tău e, cu o expresie din foiletonismul critic (care ţie nu-ţi place, deoarece nu ai imaginaţie), e subţire şi se despleteşte după fiecare frază. Eu cred că dna. Carmen Muşat nici n-a ştiut că va intra eseul tău cârpit în revistă. Poate îl citeşte şi nu-ţi publică partea a doua.