La zi
- 10-09-2009
- Nr. 491
-
Observator Cultural
- Informaţii
- 0 Comentarii
A FOST Primul dicţionar al limbii române, la Budapesta. Institutul Cultural Român din Budapesta a deschis sezonul de toamnă din 2009 cu prezentarea volumului Dictionarium Valachico-Latinum, primul dicţionar al limbii române, semnat de prof. dr. Gheorghe Chivu, membru al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti“ din cadrul Academiei Române şi profesor la Universitatea Bucureşti. Volumul, realizat după manuscrisele originale aflate în Biblioteca Universităţii ELTE din Budapesta, este rezultatul colaborării dintre Academia Română şi Academia Ungară de Ştiinţe şi a fost prezentat publicului din Budapesta – în prezenţa prof. dr. Gheorghe Chivu, alături de dr. Farkas Jenö, traducător, profesor la Catedra de Limbă Română a Universităţii ELTE din Budapesta – pe data de 3 septembrie 2009, la sediul Institutului. – „4X4. Instalaţia de cArte“ Proiectul, iniţiat de Dan Mircea Cipariu şi Mihai Zgondoiu, s-a desfăşurat între 27 iulie – 4 august 2009 la Palatul Mogoşoaia. Organizatorul evenimentului a fost Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti“ de la Mogoşoaia, în parteneriat cu Asociaţia EURO CULTURART. Patru poeţi – Dan Mircea Cipariu, Andra Rotaru, Robert Şerban, Florina Zaharia – şi patru artişti vizuali – Francisc Chiuariu, Marian Dobre, Simona Vilău, Mihai Zgondoiu – au intrat în relaţie şi rezonanţă creatoare pe […]