Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Cazul Sebastian. Nuanţe (I)
- 17-09-2009
- Nr. 492
-
Roxana SORESCU
- POLEMICI
- 10 Comentarii
„Şi mai sînt acele redescoperiri ale conştiinţei evreieşti despre care avem mărturii sfîşietoare în secolul nostru şi care atestă că ghetoul e imposibil, că asimilarea e imposibilă, că singura posibilitate rămîne necesitatea redescoperirii unui iudaism interior şi autentic.“ (Andre Neher, Cheile identităţii iudaice) Preliminarii Există chestiuni asupra cărora documentarea livrescă, oricît de strălucită ar fi mintea care citeşte şi oricît de întinse lecturile, este insuficientă. Mai e nevoie şi de o minimă experienţă personală. A scrie din exterior despre problemele identitare, ca şi despre cele sexuale, incumbă riscul de a scăpa ceva. Iar acest ceva poate fi esenţialul. Dintre toţi cei ce discută pasionat, prin diverse publicaţii, cazul Sebastian, readus în atenţie de excepţionala carte a Martei Petreu, Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian (Polirom, 2009), mi se pare că aproape nici unul nu poate invoca o experienţă similară. Vorbim – cei mai mulţi dintre noi din cărţi şi din ziare. Poate de aceea ne scapă atîtea lucruri. Şi nici măcar cărţile şi ziarele nu ne oferă materialul complet pentru discuţie. Mai ales atunci cînd Diavolul afirmă ca valoare supremă Viaţa. Şi atunci cînd îşi cucereşte ucenicul dîndu-i iluzia libertăţii absolute, cînd îl cîştigă spunîndu-i: „Scrie ce […]
Acribia de cercetator inversunat a Martei Petreu produce monstri. Un Sebastian de hartie, „la mana a doua”, nu va fi niciodata pseudonimul lui Iosf Hechter. Marta Petreu ar trebui sa imbrace mantila mironositeleor pentru a intelege tot adevarul…
Iulian Baicus a pus punctul pe i. Felicitari.Exista un articol al lui Sebastian despre Substantialismul lui Camil, din 1928, despre Manifestul Crinului Alb, considerat extremist, articol prin care, indirect,Sebastian il simtise pe Mircea Eliade ca derapeaza… inca nu realiza spre ce, dar presimtea pericolul unei rupturi…Acest Sebastian , recitit fara partizant diletant or ba, se dovedeste un profet… Mie mi se pare un scriitor si om normal, intr-o lume romaneasca, intelectuala, care avea sa devina anormala…Rapid, in total, in 8-10 ani… apoi vine revolutia verde, razboiul, apoi insurectia rosie s.a.m.d. Sebastian si actele sale finale, ca si cele de inceput, de la Cuvantul, trebuie recitite si in aceasta cheie, dela 45 spre 1933…Lasati-o pe Madam petreu in zeama ei. Ce vreti de la o cucoana care nu stie decat ceea ce i se comanda sau, ma rog, recomanda… nu faceti din tzantzara , armasara. Nu e cazul.
Stradanie de prisos, Sebastian , ca si Duca a platit cu viata o anumita condecventa kantiana…premierul a fost ucis de clanul Caranica…lucru pe care l-a inteles la timp, Sebastian, dar a continuat sa fie consecvent ratiunii universale, dovada ca era un intim al lui Anton Bibescu, lucru evitat sistematic de comentatorii sai, stiindu-se ca , prin Bibescu, Sebastian credea in valorile americane, cu mult inainte de actul de la 23 aug., act prin care si-a semnat sentinta de condamnare la moarte, iesise oripilat de parvenitii si profitorii momentului, descoperise , ca si Bibescu , ca si Gafencu, alta legatura spirituala a lui Sebastian, neglijata de istoriografii tezisti, ca si fascismul si comunismul si hitlerismul si stalinismul , sunt o apa si-un pamant…Cartea in discutie este o abatere comandata de la fondul politic al vietii lui Sebastian, extrem de actual… Autoarea este o poeta , cel mult… Mai studiati.
Vă dau dreptate în ceea ce-l priveşte pe Mihai Iovănel. Numai că dl. Iovănel nu scrie săptămânal.
Totusi, de ce nu studiaza Sebastian la scoala?
Salut intervwenţia dlui Băicuş, a spus cam ceea ce voiam să spun, fără o ediţie cât mai completă şi cu un aparat critic serios orice „bombă” gen cartea doamnei Petreu crează confuzii grave. Asa s-a înt-plat cu Eminescu. Textul fără context devine o armă de lşuptă şi nicidecum un argument. Sebastian cunoştea antisemitismul din genele sale, există un simţ al evreului care nu poate fi înşelat, iar doamna Petreu se joacă puţin de-a „baba oarba”. Păcat, am apreciat mult ceea ce a scris înaintze..
@Mihai Doru Stanescu: ce ne facem insa cu acei cronicari literari care se duc si la biblioteca, ba uneori mai si cerceteaza? Mihai Iovanel, de exemplu, este si cronicar si cercetator, iar exemplele pot continua. Inclin sa cred, in plus, ca un cronicar literar de azi are avantajul de a fi mai aproape, ca sensibilitate, de tinarul cronicar Mihail Sebastian. Dar poate ma insel.
Doamna Sorescu, pe care o salut are in principiu dreptate, fara o editie critica Mihail Sebastian lucrata in mod profesionist nu putem credita citatele doamnei Marta Petreu ca fiind creditabile pentru ca de multe ori in cartile domniei sale este aplicat principiul pars pro toto, adica citatele sunt scoase din context si interpretate intr-o maniera rau voitoare, eufemistic spus.
Primul volum din editia de Opere Mihail Sebastian, aparut in 1994 in ingrijirea dnei Cornelia Stefanescu, acopera perioada 1926-1928, si nu 1926-1927, cum crede dna Sorescu, care, iata, are ocazia nesperata de a rezolva macar o parte – prin secventa \”1928\” – din curiozitatile dsale (\”Nu ştim cum ar fi continuat ediţia, avînd de înfruntat marile probleme ideologice ale anilor 1928-1933\”).
In schimb, alegatia privind caracterul \”selectiv\” al acelui prim volum de Opere, data in baza absentei a 3 (trei) texte, nu mai este urechistica, este rauvoitoare. Ca editor, dna Sorescu stie prea bine ca adunarea unor scrieri complete are nu de putine ori un caracter partial datorat nu cenzurii editorului, ci dificultatii de a identifica toate scrierile (dificultate sporita la noi de precaritatea arhivelor/ bibliotecilor/ bibliografiilor).
Dar inca si mai asa e rationamentul in baza caruia dna Sorescu socoteste ca numai dsa si dna Petreu au acces la scrierile publicistice si isi pot da cu presupusul in legatura cu ele. Din ce spune dna Sorescu (\”Toată lumea reinterpretează citatele Martei Petreu, singurele la îndemînă, şi emite judecăţi asupra autoarei. Deocamdată nimeni nu poate arăta dacă citatele sînt, într-adevăr, cele mai semnificative, şi care e raportul dintre fragment şi întreg. Comentatorii comentează comentariul Martei Petreu, nu obiectul comentariului. Li se arată luna cu degetul, iar indignarea vizează degetul. Vînturarea de vorbe va continua pînă cînd ne vom afla în prezenţa obiectului cercetat, adică pînă cînd se va publica, integral şi cu serioase note de istorie literară, tot ce a tipărit Sebatian între 1926-1934. Abia atunci vom şti dacă Marta Petreu are dreptate şi dacă severitatea ei se justifică.\”) reiese ca insasi dna Sorescu are de asteptat pana la publicarea operelor complete Sebastian pentru a sti daca are dreptate cand ii da dreptate dnei Petreu: pana atunci, conform propriului rationament (fals, desigur: dar prin insusi faptul ca l-a generat dna Sorescu ar trebui sa-l crediteze), dna Sorescu nu face decat sa ia temperatura in absenta termometrului.
Date fiind aceste curiozitati, operatiunea pe care dna Sorescu o denumeste \”a depune marturie\” ma face sa zambesc. I-as fi acordat mai multa incredere daca se jura pe rosu.
Articolul dnei. Roxana Sorescu arată diferenţa între un cercetător care se documentează când aude pentru prima dată un lucru şi un cronicar literar care comentează cărţi aproape săptămânal. Nu poţi fi informat în fiecare săptămână, cu atât mai puţin genial. Diferenţa între cercetător şi cronicar este că primul vorbeşte din citite, al doilea din auzite.