Profil de preşedinte – Václav Havel
- 08-10-2009
- Nr. 495
-
Carmen MUŞAT
- Editorial
- 11 Comentarii
Nu ştiu cîţi dintre noi îşi mai aduc aminte exasperarea cu care, la începutul anilor ’90, după patruzeci şi cinci de ani de dictatură comunistă, ne întrebam de ce nu avem şi noi un Havel, un Michnik sau un Arpad Göncz, excedaţi de persistenţa unor nulităţi în viaţa publică autohtonă. Graba cu care, în România, reprezentanţii eşalonului doi ai Partidului Comunist au acaparat scena politică încă din primele ore de după fuga soţilor Ceauşescu, ne-a lăsat puţine iluzii şi, în plus, temerea că ţara noastră îşi ratează, inevitabil, o nouă şansă istorică. Fac parte dintr-o generaţie care şi-a căutat modelele politice în trecut, dar şi – de cele mai multe ori – în afara ţării. Şi asta pentru că ne-am închipuit, imediat după decembrie 1989, că într-un stat democratic oamenii politici vor folosi puterea dobîndită pentru a impune idealuri şi valori menite să schimbe mentalitatea şi să ducă la constituirea şi consolidarea statului de drept. Unde sîntem, după douăzeci de ani de democraţie originală şi cînd s-a transformat interesul pentru binele cetăţii într-o insaţiabilă voinţă de putere? Cărţile lui Adam Michnik, Leszek Kolakowski sau Václav Havel ne-ar putea da răspunsuri, cu condiţia să vrem să înţelegem ce s-a petrecut […]
Textul postat de dl H.G. este un remember de cea mai buna calitate, de maxima actualitate si de acut interes. Felicitari autorului ! Imi ingadui sa propun d-nei Carmen Musat sa-l publice in paginile O.C. (evident, cu acordul prealabil al d-lui H.G.). Multumesc
Există explicaţii pentru lipsa unui Havel român – dominaţia sovietică mai apăsată, apoi virajul naţional-comunist cu tentă fascizantă, teroare psihică, necomunicare cu exteriorul, iar Goma şi alţi câţi au fost nu au avut şi nu au vigoarea intelectuală a lui Havel, ce scrie acum Goma este chiar subliteratură,
Ma mira ca trebuie sa dau explicatii referitoare la cine sunt intelectualii liberali la a caror discreditare publica se lucreaza temeinic de cel putin 20 de ani. Semnele acestui linsaj colectiv sunt atat de evidente, incat mi-e greu sa cred ca v-au scapat tocmai dvs. Lasand la o parte inceputul stalinist al decadei post-revolutionare, dati-mi voie sa va reamintesc de recordul insalubru al lui Ion Cristoiu care se referea in 1997 la Gabriela Adamesteanu drept „o doamna careia i-as spune fa”, argumentandu-si discursul cu referiri mizerabile la fizicul acesteia si la interesul pe care il mai suscita marinarilor. Recititi imprecatiile din Evenimentul Zilei ale aceluiasi Cristoiu, in spiritul rubricii „Saptamana pe scurt” din revista Romania Mare, a unor oameni precum Stere Gulea si Alina Mungiu, imediat dupa numirea lor in conducerea televiziunii romane. Sau la comparatiile cu trimiteri, din nou, sexuale facute de acesta intre Ana Blandiana si Elena Lupescu. Aduceti-va aminte de vadimizarea progresiva a intregii prese romanesti la sfarsitul anilor ’90 care infiera orice intelectual care nu relua vulgata nationala in momente cheie: scandalul manualelor alternative, actiunile NATO impotriva Serbiei lui Milosevici, mineriada de la Costesti. Sa nu uitam cum erau demonizate in Adevarul (pe atunci cel mai citit ziar din Romania) sau in semi-tabloidul de la acea vreme Jurnalul National oameni precum Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, Andrei Cornea (o „matreata cu barba” pentru C.T. Popescu). Chiar ati uitat de imundele tribunale ale poporului organizate in studiourile Antenei 1 de Marius Tuca impreuna cu CT Popescu, Cristoiu si alti ejusdem farinae, in care Sorin Mitu era umilit impreuna cu un intreg colectiv de istorici pentru modul in care „indraznise” sa articuleze un manual alternativ de istorie? Nici acum nu uit maniera in care i-a atentionat CTP pe profesorii reuniti la acea trista emisiune din 1999 ca, pentru referintele la Ion Cristoiu ca pionier al presei bulevardiere, jurnalistul din Gagesti „le-ar rupe picioarele”. Corneliu Vadim Tudor a ajuns in turul doi al alegerilor prezidentiale din 2000 exact ca urmare a unei atmosfere de constant linsaj mediatic al celor mai moderati si mai rationali politicieni dar si al intelectualilor publici care au sprijinit un anumit sens al schimbarilor. Si atunci ca si acum, a sprijini reformele, asa poticnite cum erau, ale CDR era un motiv suficient pentru a fi pus la zidul infamiei si pt a suporta tirul concertat al acuzatiilor „tribunilor natiei”, fie ca ei se numeau CTP, Marius Tuca, Ion Cristoiu, George Pruteanu, sau Mircea Badea. Ceea ce se intampla la aceasta ora, este o continuare a acelei isterii, cu un plus de virulenta datorat inmultirii canalelor media si democratizarii si mai accentuate a discursului patentat de Eugen Barbu si Vadim Tudor in anii ’90. V-a scapat cumva campania de denigrare la adresa ICR si a presedintelui sau, v-au scapat golanismele cotidiene ale lui Mircea Badea la adresa lui Plesu, Liiceanu sau Patapievici, va lasa rece insistentele cu care se incearca in mod concertat acreditarea faptului ca cei care pledeaza pt o societate deschisa sunt neo-fascisti iar textele lor sunt de extrema dreapta (Adrian Severin sau Andrei Badin, citand copios din frustrarile lui Sorin Adam Matei, un favorit al revistei pe care o conduceti)? Si, pentru ca am invocat numele profesorului de la Purdue University obsedat de cabala intelectuala de la Bucuresti care ii submineaza opera intelectuala si „otraveste mintile tinerilor din Romania” (ca sa citez si din Rogozanu si Luminita Marcu, invitati la un moment dat in studioul BBC Romania), v-as invita sa urmariti cu cat patos sunt preluate teoriile sale chinuite in mediile urii. De la Altermedia, acest blog neoficial al Noii Drepte, si pana la revista Romania Mare, textele lui S.A. Matei sunt citate copios (incepand cu sintagma „boierii mintii”) si servesc drept munitie pentru cele mai imunde infierari. Cate texte mai trebuie sa livreze on air si pe hartie Victor Ciutacu, cate demascari ar mai trebui sa scrie Cornel Nistorescu, de cate ori ar mai trebui sa ii mai nominalizeze pe Tismaneanu sau Liiceanu drept exponenti ai jegului Adrian Paul Iliescu sau Petru Romosanu, ca sa admiteti ca intelectualii care indraznesc sa aiba puncte de vedere neconvenabile politic sunt tarati in noroi metodic? Fiti sigura ca toti cei pe care i-ati nominalizat in mesajul dvs ar fi avut aceeasi soarta daca ar fi fost considerati periculosi in momentul de fata, discretia este singura care i-a salvat de la o noua intrare in colimatorul unei prese fetide. Sa nu uitam, insa, ca in anii 90 erau si ei pe lista inamicilor poporului fesenist. Nu am afirmat ca Vaclav Havel are o corespondenta directa in Romania (desi Doina Cornea, Vasile Paraschiv sau Gheorghe Ursu merita la fel de mult respectul romanilor precum Havel pe cel al cehilor). Am spus doar ca tipul de intelectual roman comparabil ca discurs public cu Havel a constituit in toti acesti ultimi ani obiectul unei constante batjocuri si al unui linsaj mediatic demonstrabil. Doar acuitatea atacurilor a variat, in functie de cat de mare a fost la rastimpuri „riscul” ca reformele sustinute de acestia sa prinda corp prin intermediul unui lider politic sau unei formatiuni. Dati-mi voie sa raman la ideea ca suntem o natiune primitiva prin modul in care ne raportam la intelectualii cetatii si la vocile publice. Daca nu sunteti convinsa, urmariti inca o data documentarul Cold Waves al lui Alexandru Solomon. Cei care ne regasim in spirite precum Monica Lovinescu si Virgil Ierunca (niste „iacobini” si ei, nu-i asa, precum intratabilul Liiceanu) suntem vesnicii refuzati ai unei istorii in care Plesita isi traieste linistit ultimele zile cu o pensie de erou, Ilie Merce ne sfideaza din Parlamentul Romaniei impreuna cu Adrian Paunescu iar Mircea Badea il scuipa cu invective pornografice pe Patapievici seara de seara. Inamicii publici no.1 raman aceiasi ca si in anii Epocii de Aur, doar ca acum poarta alte nume. Atunci monstrii se numeau Neculai Constantin Munteanu, Vlad Georgescu sau Paul Goma, acum ei poarta numele de Tismaneanu, Mihaies sau Traian Ungureanu, dar sunt la fel de periculosi si destabilizatori. Intr-adevar, un Vaclav Havel local ar fi fost de neacceptat intr-o asemenea tara, atat inainte cat si dupa 1989.
\\\”dupa patruzeci si cinci de ani de dictatura comunista, ne intrebam de ce nu avem si noi un Havel, un Michnik sau un Arpad Goncz,\\\”, oare sa fie asa, doamna Musat ?
Dar de Paul Goma ati auzit, doamna Musat ?
O sa fiu foarte scurt si concis, doamna Musat. NICIUNA!
Domnului Horatiu Gherghe
Cine sint, in opinia dvs., intelectualii liberali cu care \”mediile de presa din Romania\” \”sterg la greu pe jos\”? Ceea ce il diferentiaza net pe Vaclav Havel de toti anticomunistii recenti de la noi este curajul pe care scriitorul Havel l-a avut de a protesta impotriva comunismului inca din perioada in care comunistii detineau intreaga putere. Anticomunismul lui Vaclav Havel nu a fost doar unul declarativ, ci s-a concretizat in actiuni nu lipsite de riscuri, intr-o vreme in care bravii nostri intelectuali nu indrazneau sa sufle nici o vorba, multumindu-se sa-si murmure dezacordul in bucatariile personale. Cine isi mai aduce azi aminte de atitudinea de o ireprosabila verticalitate morala a Doinei Cornea, a lui Ion Vianu, Gelu Ionescu, Dorin Tudoran, Liviu Cangeopol, Dan Petrescu, Mircea Dinescu sau Andrei Plesu? Cu exceptia ultimilor doi, nici unul dintre cei enumerati mai sus nu sint mentionati atunci cind vorbim de anticomunism pentru ca au fost si au ramas oameni liberi, au refuzat inregimentarea si nici nu si-au strigat in gura mare meritele reale.
Sint de acord cu dvs. ca ar trebui sa terminam cu ipocrizia. Din cite stiu, acesta ar trebui sa fie rostul intelectualilor: sa puna in evidenta ipocrizia celor care una spun si alta fac. Aveti cumva impresia ca asta se intimpla azi la noi?
Subscriind randurilor asternute de dl. Horatiu Gherghe mai sus, imi ingadui sa completez lista vitualilor comentatori in paginile O.C.ai unui eventual Havel indigen cu numele d-lor M. Ghilezan, S. Stoica si B.Horasangian.
Nu vreau sa comentez articolol.
Vreau doar sa felicit pentru marele premiu Nobel pe Herta Muller ,felicitari doamna ! Relu .
Ma tem ca mediile de presa din Romania ar fi sters la greu pe jos cu un Havel local (daca am fi avut unul) devenit presedinte, la fel cum o face acum in regim cotidian cu intelectualitatea liberala. Ar fi fost considerat rigid, incapabil de compromisuri si joc de glezne sincron cu cozile de topor, desuet prin anticomunismul sau intr-o lume recucerita de marxismul chic. Ar fi fost rejectat de infectul „sistem” romanesc cu mare rapiditate. Iar Observator Cultural ar fi scris condescendent cu penita unor alde Sorin Adam Matei sau Ciprian Sulea despre inadecvarea sa la relativismul moral al modernitatii. Deci, haideti sa incetam cu ipocrizia.
felicitări d. Carmen Muşat pentru întregul număr
Bună întrebare – cred că Havel ar fi, într-un caz fericit, considerat un bun scriitor, la noi Băsescu şi Becali sunt „tari”