Căutînd să salvăm patrimoniul
- 08-10-2009
- Nr. 495
-
Iulia POPOVICI
- Focus
- 0 Comentarii
Iniţiative publice întru salvarea a ceea ce a mai rămas din patrimoniul naţional imobil nu sînt multe, şi toate sînt de dată recentă. În contextul în care există chiar şi un Raport prezidenţial despre situaţia patrimoniului – dezbătut, public, marţea aceasta, la sediul Institutului Cultural Român –, e important să ştim cum arată, la ora actuală, „mişcarea de rezistenţă“ în apărarea a ceea ce a mai rămas din moştenirea noastră culturală. „Alături de calamităţile naturale, mai mult sau mai puţin manipulate de către oameni, aceştia din urmă, urmaşi ai celor cărora le datorăm patrimoniul, sînt, în mod paradoxal, cei mai mari duşmani ai valorilor culturale. Abandonul, fie din imposibilitatea financiară de a asigura întreţinerea, fie din dorinţa de cîştiguri mari şi imediate, exploatarea excesivă, intervenţiile simple, dar fundamental greşite, chiar şi din simplă neştiinţă, sînt doar cîteva dintre tipurile de stres la care omul este apt să supună patrimoniul construit în general. În cazul acelor componente ale acestuia care, dincolo de valorile de utilizare contemporană, reprezintă şi o resursă culturală, orice astfel de stres poate provoca pierderea iremediabilă a unui element identitar, a unor calităţi estetice şi/sau a unei rarităţi sau chiar a unui unicat.“ „Ceea ce încercăm, dincolo […]