Eseuri morale. Creativitatea răului: ticălosul
- 22-10-2009
- Nr. 497
-
Vasile MORAR
- OPINII
- 0 Comentarii
De unde au apărut ticăloşii Iată o întrebare pe cît de simplă, pe atît de indignat perplexantă pentru tot mai mulţi dintre noi. Cum am putea accede la un răspuns, dacă nu apelînd la logica elementară Pe aceasta o acceptăm, în primă instanţă, toţi, fără excepţie. Dacă neticăloşii pun această întrebare, atunci ni se pare şi de la sine înţeles ca aceştia să dorească să ştie ce nu sînt. Apare în acest caz, cu certitudine, şi mîndria morală de-a nu aparţine unei forme atît de pregnante de imoralitate, cum este taxată, în conştiinţa comună, ticăloşia. În fapt, fiinţele umane ce alcătuiesc această categorie – neticăloşii – se presupune, cu temei, că sînt revoltate că opuşii lor – ticăloşii pursînge – sînt prea mulţi, că sînt oricum prea puternici şi că, în plus, le distrug viaţa, totalmente nemeritat şi nedemn. Fiindcă, nu-i aşa, care este rostul ticălosului pe lume dacă nu acela de a-i urî şi distruge pe alţii, cu precădere, se înţelege, pe aceia cu totul altfel decît ei: blînzii şi naivii, încrezătorii şi cinstiţii, loialii şi curajoşii, generoşii şi înţelepţii. În viaţă, apar cel puţin două situaţii legate între ele, uşor de constatat de către oricine. Întîi, cu […]