FILM. Astra Film Festival, Sibiu 2009
- 22-10-2009
- Nr. 497
-
Observator Cultural
- Arte
- 0 Comentarii
Festivalul de film documentar Astra Film Festival, ajuns la cea de-a X-a ediţie, a pregătit nu numai o competiţie acerbă, dar şi programe conexe. Între 26 octombrie şi 1 noiembrie, 65 de filme din 35 de ţări vor concura pentru premii şi faimă, la patru secţiuni: „Internaţional“, „Europa“, „România“ şi „Student“. Programele şi evenimentele conexe au rolul de a atrage atenţia asupra filmului documentar şi mai ales de a atrage tinerii spre acest gen de film. „Dimineţile luminii“ este un program dedicat în special elevilor, în care aceştia vor putea viziona filme despre viaţa elevilor din alte colţuri ale lumii; „Before You Go“ este un curs de iniţiere în producţia de film documentar, organizat de Astra Film în parteneriat cu University College London şi dedicat doctoranzilor. Un alt eveniment de seamă va fi lansarea volumului Cartea Documentarului Românesc, dedicat filmului românesc documentar de după 1989. Toate acestea sînt motive solide ca să considerăm ediţia jubiliară a Festivalului Astra drept evenimentul cultural cel mai important al toamnei anului 2009. În pagina de faţă, vă prezentăm programul complet al Festivalului, iar pentru synopsis-urile filmelor, vizitaţi www.observatorcultural.ro/blog. (S.Ş.) Programul Festivalului Astra Film 26.10-01.11 2009 LUNI, 26 OCTOMBRIE – SALA A 08:30 Les […]