EVAZIUNI ŞI INOCENŢE. Iubirea şi binele omenirii
- 05-11-2009
- Nr. 499
-
Iaromira POPOVICI
- Rubrici
- 0 Comentarii
Out of Africa (1985), în regia lui Sydney Pollack, adaptat, în mare parte, după cărţile lui Karen Blixen (numele eroinei interpretate de Meryl Streep), semnate cu pseudonimul Isak Dinesen, Out of Africa, Shadows on the Grass şi Letters from Africa, cîştigător a 7 Oscaruri (printre care cel pentru Cel mai bun film, Cea mai bună actriţă (Meryl Streep) şi Cel mai bun actor într-un rol secundar (Klaus Maria Brandauer) este tot un film despre dragoste. Desigur, poate fi interpretat drept exotic, colonial, feminist… Toate acestea, însă, se subordonează temei centrale a iubirii – căutată cu îndîrjire de personajul Karen Blixen (Meryl Streep). Sau cea a căutării iubirii, pur şi simplu, pentru că baroneasa Blixen pare să aibă dificultăţi în a o găsi. Nivelele lui Evola din Metafizica sexului par să nu coincidă, în nici un fel, pentru ea, deşi e o femeie fermecătoare, inteligentă, întreprinzătoare şi foarte curajoasă. Întîi este iubita fratelui viitorului ei soţ (Klaus Maria Brandauer, în dublu rol), pe care îl prinde cu minciuna… Apoi hotărăşte să se căsătorească cu fratele acestuia Bror Blixen (tot Klaus Maria Brandauer), cu care era doar prietenă, încheind un soi de înţelegere economică, al cărei rezultat trebuia să fie o lăptărie […]