Despre un om care a fost

Nu era o persoană impozantă – nu fizic. Era o persoană care făcea lucruri în viaţă, şi le făcea cu foarte mult umor şi (auto)ironie. „(Î)mi aduc aminte de efervescenţa intelectuală de grup şi de cascadele de rîs. Hohote peste hohote. De multe ori provocate de limba acidă a lui Cristian Buricea-Mlinarcic, vecină cu ironia teribilistă. De îndrăzneala lui de a dărîma din temelii edificiile prostiei cu pretenţii, cu o sinceritate de copil, de accentele sarcastice din spatele privirii verzi mirate“, scrie despre el Cristina Rusiecki, în revista Cultura; trimiterea e la un moment unic din teatrul românesc, de acum mai bine de un deceniu, seminarul Uniprof, organizat de Uniter, destinat profesionalizării tinerilor critici de teatru (de atunci), unde Cristian şi Miruna (Runcan, soţia lui şi partener constant în curajoase întreprinderi teatrale) au fost profesori. Lucru – a fi îndrumătorii unor noi generaţii de oameni de teatru – pe care au continuat să-l facă pentru totdeauna, şi nu doar instituţional, la universitatea din Cluj, unde predau de cîţiva ani. Cristian era un om care ştia să facă enorm de multe lucruri: ştia la perfecţie rusa (în traducerea lui l-am citit prima dată pe Erdman), ştia să se joace cu cîinii, […]