Miniaturi

Un mare dezavantaj l-a marcat, incontestabil, pe George Almosnino (1936-1994), şi anume contemporaneitatea cu generaţia şaizecistă, neoexpresionistă, conceptuală şi retorică, pe latura sa „selectată“, obţinîndu-şi faima din gesticulaţia largă şi din tonurile declamării. Ce şanse de audienţă putea avea, pe fondul menţionat, acest mare solitar, acest mare discret, care-şi propunea drept ţel „visul refuzat de propria-ţi fiinţă“, „micul concret“, „refuzul oricărei respiraţii“? Avem de-a face cu un contrast între două modalităţi fundamentale ale lirei, dintre care doar una a beneficiat de condiţiile actualizării şi ale instituţionalizării. Pe cînd confraţii săi ciopleau monumente ori executau fresce enorme, George Almosnino săvîrşea miniaturi în atelierul său neştiut. (Gheorghe Grigurcu – în „postfaţa“ la volumul Marea linişte, Editura Eminescu, 1999)