Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Memoria intelectualilor români
- 24-12-2009
- Nr. 506-507
-
Iulia POPOVICI
- Actualitate
- 10 Comentarii
Acest text e scris ca şi cum n-am şti toate lucrurile pe care le ştim. Schimbînd, deci unghiul de percepţie şi orientarea pro domo a discursului. Memoria e o funcţie a prezentului, nu a trecutului, pe care-l rescrie în funcţie de imperativele zilei. Într-o carte apărută recent, la Editura Polirom – o antologie coordonată de doi scriitori, Dan Lungu şi Lucian Dan Teodorovici, intitulată Str. Revoluţiei nr. 89 –, o serie de personalităţi culturale recunoscute reconstituie felul în care au trăit, fiecare, momentul Revoluţiei române din decembrie 1989. O parte, în străinătate, alţii, în ţară – invariabil, distanţa, cea de acum mai mult decît cea de atunci, determină tonul evocării, de la cel păstrînd, cu umor, urmele entuziasmului de atunci, la coregraful Gigi Căciuleanu, pînă la regretul mărturisit al optimismului de altădată, la scriitorul Liviu Antonesei, trecînd prin furia constatării „1989-2009. Degeaba!“ a altui scriitor, Radu Aldulescu (amendîndu-şi, astfel, propria poveste din extraordinarul roman Istoria eroilor unui ţinut de verdeaţă şi răcoare). Articole de ziar şi revistă, cărţi, filme de ficţiune (căci documentare româneşti despre Revoluţie nu prea există, cum nu prea sînt nici piese de teatru) – toate împărtăşesc o versiune a momentului istoric de atunci golită […]
Eu nu as fi de acord cu afirmatia ca nu exista urmari ale gestului de condamnare a regimului comunist. nu am sa detaliez aici situatia cunoscuta de la arhivele nationale. pentru ca vorbim de justitie, am sa amintesc de stirea aparuta intr-un cotidian central, avand cel mai mare tiraj (Adevarul), stire din octombrie 2008 (Raportul Tismaneanu le-a adus terenuri). e vorba de faptul ca discursul prezidential din 18 dec. 2006, tiparit in Monitorul oficial, a fost argumentul juridic pentru restituirea unor proprietati in maramures. Judecatoria din sighet a dat dreptate avocatilor dana ivascu ocnita si catalin bichescu, dupa ce acestia au invocat declaratia lui Basescu din parlament, prin care sistemul comunist era etichetat ilegitim si criminal (devenita act oficial al statului roman; raportul tismaneanu e un simplu raport si atat, o lucrare de istoriografie). procesele vizau (re)dobandirea proprietatilor de catre doi cetateni din ocna sugatag, prin uzucapiune. Interesant e ca pana in decembrie 2006 toate instantele au respins cererile cetatenilor , pe motiv ca uzucapiunea nu functioneaza in cazul in care terenul se afla in proprietatea statului. (daca statul e legitim!). or, el acel stat, al anilor 1945-1989, tocmai fusese declarat ilegitim! A ramas condamnarea sistemului comunist doar un act simbolic ? Asta nu inseamna ca multi magistrati nu sunt tarati moral si poate meritau sa fie schimbati, cum s-a petrecut in cehia si fosta RDG, dupa 1990.
Stimate domnule Tismăneanu,
În prumul rînd, să vă explic poziţia mea în legătură cu preşedintele Băsescu: l-am votat, e adevărat, dar ăsta a fost un episod scurt înainte de a mă întoarce la poziţia mea fundamentală, de jurnalist căruia nu trebuie să-i fie simpatic nici un politician. Ca urmare, nu pot accepta nici o garanţie, din partea d-lui Băsescu şi cu atît mai puţin din partea altcuiva, despre intenţiile (bune…) foarte viitoare ale preşedintelui.
Pe urmă, chestia asta cu enumerarea instituţiilor, comitetelor şi comiţiilor îmi aduce flagrant în minte un recent articol din spaniolul Publica, în care Zoe Petre e citată comentînd asupra faptului că înfiinţarea pe bandă de instituţii etc. e o treabă de propagandă politică mascînd ineficienţa.
Acum, dvs. îmi explicaţi legarea legislativă de mîini şi de picioare a preşedintelui. Vă aduc aminte nu doar art. 80 din capitolul II al Constituţiei (medierea preşedintelui între stat şi societate), ci şi modalitatea concretă de întrupare a ei: în primăvara anului 2009, preşedintele a prezentat Parlamenului un mesaj (art. 88 al Constituţiei) privitor la Republica Moldova şi situaţia redobîndirii cetăţeniei de către românii din fostele teritorii româneşti. Acest mesaj a fost însoţit de consultări cu Ministerul de Externe, în urma cărora, aşa cum preşedintele a anunţat în mesajul către Camerele reunite, a fost modificată legislaţia privitoare la redobîndirea cetăţeniei. O să-mi spuneţi că în primăvara lui 2009, guvernul era unul apropiat preşedintelui şi n-o să vă răspund că treaba preşedintelui e să fie apropiat oricărui guvern al ţării. O să vă răspund, însă, că remanierea guvernamentală care a scos PDL de la putere şi i-a pus în conflict pe premierul Tăriceanu şi preşedintele Băsescu a avut loc în martie 2007, adică 3 luni după discursul de condamnare a comunismului.
Nici introducerea în programa şcolară a istoriei comunismului nu e atributul preşedintelui, şi totuşi ea s-a produs – cu rezultatul, în privinţa lui decembrie 1989, pe care l-am pomenit. Cazurile despre care am vorbit nu trimit direct la o justiţie reparatorie – în cazul lui Vasile Paraschiv, problema e pur birocratică, e vorba de interpretarea momentului începînd cu care el ar fi putut cere daune (căderea regimului sau accesul la dosarele fostei Securităţi).
Şi, mai ales, eu trăiam cu impresia că n-am scris despre Băsescu, totuşi. Lipsa distanţei faţă de un actor sau altul al scenei politice nu e un gest de apreciat la un intelectual, indiferent că e vorba de susţinere pînă în pînzele albe sau negare tot pînă acolo. Chiar lumea nu se poate împărţi decît în două, cine nu-i cu mine e împotriva mea, la bine şi la prostii?
Stimata doamna Iulia Popovici:
Va multumesc pentru precizari. As insista pe cateva date factuale inconturnabile: de aproape doua decenii functioneaza, sub egida Academiei, Institutul National pentru Studiul Totalitarismului (presedinte Radu Ciuceanu). De circa 9 ani, Institutul Revolutiei, condus de Ion Iliescu si Claudiu Iordache. De circa patru ani, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, in subordinrea Givernului, condus de Marius Oprea si Stejarel Olaru. Fiecare are ca mandat luminarea trecutului totalitar. Fiecare este sustinut bugetar. Presedintelui Basescu i s-a cerut punctual sa condamne dictatura comunista in numele statului roman (Alianta Civica, GDS, 22, chiar OC). A spus ca o va face doar pe baza unui raport stiintific. A infiintat Comisia in aprilie 2006, noi am conceput Raportul, domnia s-a l-a acceptat si pe aceasta baza a rostit discursul din 18 dec. 2006. Presedintele Romaniei, oricine ar fi el, nu are drept de initiativa legislativa. Poate insa incerca sa sustina, pe cai constitutionale, traducerea justitiei morale in justitie reparatorie (acestea sunt concepte din literatura internationala consacrata problemei justitiei de tranzitie). Cat priveste documentarea crimelor si inceperea de proceduri juridice, acestea tin explicit de mandatul IICCR. Ar fi asadar recomandabil, daca-mi ingaduiti a o sugera, ca OC sa demareze o analiza a acestor intarzieri si sa identifice precis cine ce atributii specifice si legal definite are. In toate statele post-comuniste, asumarea trecutului totalitar ramane o prioritate pentru cladirea/fortificarea unei culturi politice democratice. In ce ma si ne priveste, membrii Comisiei Prezidentiale Consultative, am actionat constant in sensul indeplinirii recomandarilor: in plan legislativ, memorializare, educatie. Va asigur ca in noul mandat al lui Traian Basescu sansele de a merge mai departe sunt reale. In alte conditii, nu va ascund, continuarea decomunizarii ar fi fost greu, chiar imposibil de imaginat. Fie si numai pentru ca PSD-ul a condamnat Raportul Final cu o saptamana iniantea publicarii sale, fara ca macar un delegat la acel Congres sa-l fi citit.
Va doresc un An Nou fericit si plin de impliniri!
Vladimir Tismaneanu
Stimate domnule Tismăneanu,
Aveţi dreptate, erau 6, nu 12, e greşeala mea. Nu sînt o inamică a Raportului şi a Comisiei, dar cei care au semnat acest raport trebuie să-şi asume o înfrîngere şi un act doar pe jumătate dus la îndeplinire. Accesul la documente nu face decît să alimenteze frustrări, dureri şi discordie, atîta timp cît instanţa care a judecat cererea lui Vasile Paraschiv nu calculează termenul de prescriere de la DESCHIDEREA accesului la arhive, ci începînd din… 22 decembrie 1989. Chiar nu şi-a dat seama nimeni în acea comisie că acele concluzii la care a ajuns ea nu sînt doar simbolice, au CONSECINŢE în aşa-numita viaţă reală? Cît valorează cuvîntul rostit în Parlament de preşedintele României cîtă vreme el nu generează efecte juridice? Ne ţinem de baliverne intelectualiste, mă tem că. Noroc că Valentin Ceauşescu e un om modest şi obosit, altfel putea cere la CEDO anularea procesului de la Tîrgovişte etc. Şi cîştiga, domnule Tismăneanu, pentru că, în euforia unei ţări toată de vînzare, nimeni n-a mai avut grijă să pună mascarada aia pe nişte baze JURIDIC, adică democratic, valabile.
Dragă Nina,
O naraţiune fondatoare e forma de materializare epic-justificativă a unui mit, iar miturile nu se bazează pe adevăruri factuale. Am folosit intenţionat acea formulare pentru că ea e cea care rezumă în memoria tuturor acele momente de la TVR.
Sărbători fericite!
Iulia Popovici
Nu sunt un pudibond dar, dincolo de precizarea bine venita a celui sub al carui pseudonim nu m-ar mira sa se ascunda chiar M. Dinescu, repetarea excesiva a unui anumit cuvant, , invocarea insistenta si insinuanta a ideii de coprofagie.nu dau bine, credeti-ma domnule/doamna ninat, in spatiul public oferit de o revista de talia O.C. Sper sa nu recidivati.
Din pacate, realitatea e putin cam multisor… altfel, cand incerci s-o „palpezi” concret: Eu inca nu mi-am „palpat” dosarul (cerut in 2001 – fara raspuns). Si nici pe cel al tatalui meu (mort de 15 ani) nu l-am „palpat” inca (cerut tot atunci – tot fara raspuns). Or, se stie ce inseamna asta. Am putut vedea de curand (la 8 ani de la cerere) doar dosarul vadit descompletet al bunicului meu (mort acum 30 de ani). Astea nu-s victorii, d-le Tismaneanu, astea sunt infrangeri. Prapastia, pe care o vedeti (chiar o vedeti?) dvs. intre, de pilda, I.I. si T.B., nu exista. „Doi frati” (mai mult sau mai putin, asa sau altfel) „patati”. Cu accentul pe acest ultim cuvant. Intre palpatul teoretic si cel practic, eu (spre deosebire de dvs.?) il prefer pe cel concret. Oricum, merci pentru „luarea de cuvant”.
Nu numai ca lui Vasile Paraschiv i s-a „prescris” orice drept de a fi despagubit, nu numai ca Doina Cornea si Mircea Dinescu sunt improscati cu noroi si numiti tradatori, spioni si privilegiati ai comunismului, nu numai ca exista istorici care sustin ca rezistenta din munti era formata majoritar din membri ai partidului comunist, dar DNA a trimis deja in judecata mii de persoane persecutate politic, care ar fi mituit 3 fosti functionari (cu cate 3-5 lei 🙂 ) :
http://www.cotidianul.ro/trei_fosti_functionari_in_instanta_pentru_acordare_ilegala_de_drepturi_ale_persoanelor_persecutate-105884.html
Eu m-am documentat putin pe tema asta si m-am ingrozit. Dl. Tismaneanu este prea orbit de sentimentele lui profunde pt. actualul presedinte, pentru a-si mai recunoaste lipsa de discernamant si luciditate. Din pacate, nu numai el.
Buna ziua:
Nu pot intra acum in detalii, dar as dori sa precizez ca Raportul Final precizeaza punctual faptul ca ne opunem (autorii) pozitei istoriografie national-staliniste si ca nu acceptam ideea ca prima perioada a regimului (1945-1964) ar fi fost institutional ori moral esential diferita de cea de-a doua. Ne opunem deci tezei celor doua partide si doua Securitati („cominernism” versus „patriotism”). Nu este un secret ca ostilitatea lui Ion Iliescu pentru intregul demers care a dus la discursul din 8 decembrie 2006 provine din faptul ca este numit in Raportul Final ca responsabil pentru actiunile represive in randul tineretului si ca secretar al CC insarcinat cu ideologia. Biografia lui Iliescu figureaza intre cele propuse ca emblematice pentru pilonii regimului comunist. La fel, intre altii, apare si Dumitru Popescu, urmasul lui Rautu si Chisinevschi in fruntea propagandei. Idem Paul Niculescu-Mizil, alt critic acerb al Raportului.
Scrisoarea celor 6 (nu 12) fosti militanti de frunte ai PCR a fost o actiune fractionista, deci nu o forma de disidenta. Cei 6 continuau sa cultive mitul Securitatii infiintata pentru „apararea cuceririlor revolutionare” etc. Obiectia lor era utilizarea Securitatii de catre familia Ceausescu si camarila in scopuri personale, deci nu natura intrinsec criminala a acestei institutii.
Intre consecintele cele mai palpabile ale demersului initiat de Traian Basescu sunt desecretizarea completa a Arhivelor Nationale si transferul a peste doua milioane de doasre dinspre SRI si SIE catre CNSAS. Multte dintre aceste lucruri au fost mentionate chiar in „Observator Cultural”. Evident ca discutia poate si trebuie continuata. Dar cu informatii exacte si cu buna-credinta.
Cu bune ganduri,
Vladimir Tismaneanu
Apropo de conotatiile termenului reconstituire, pe care le/ai reactivat in cronica despre spectacolul de la odeon, am o nedumirire legata de efortul intelectualilor romani, inclusiv al tau, iulia, de a reface din memorie un episod/un gest/o replica. Este vorba de un episod al revolutiei romane cu Ion Caramitru si Mircea Dinescu si de o celebra replica pe care, in textul despre procesul sotilor ceausescu, o RECONSTITUI astfel : “pentru necunoscători, e imposibil de stabilit legătura dintre Mircea Rusu şi Caramitru cel din vremea lui „Mircea, fă-te că lucrezi“. “
Inregistrarea episodului cu pricina a tot fost redifuzata de/a lungul celor 20 de ani, inclusiv zilele astea, si tot romanul interesat de povestea revolutiei noastre putea retine replica lui Caramitru asa cum a spus/o el atunci : Mircea, ARATA-LE ca lucrezi! Asa i/a spus Caramitru lui Dinescu, ARATA-LE ca lucrezi, NU fa/te ca lucrezi. Nu inteleg de ce nimeni, nici macar intelectualii preocupati de reconstituirea revolutiei romane in termenii/in limbajul unei NARATIUNI FONDATOARE, asadar nu inteleg de ce nimeni nu reproduce corect replica lui Caramitru. Pt ca replica aia decembrista, asa cum a fost ea rostita atunci, depune marturie despre DIFERENTA dintre Caramitru&Dinescu si mincatorii de cacat ai regimul comunist care apar in episodul revolutionar. Caramitru si Dinescu erau autentici, ARATAU ceea ce sunt, pe cind mincatorii de cacat pozau in revolutionari, adica trecutul lor de mincatori de cacat le urla in urechi : FA-TE ca esti revolutionar!
Ma gindesc ca la originea rastalmacirii replicii lui Caramitru se afla un mincator de cacat, dar in ruptul capului nu inteleg de ce varianta mincatorilor de cacat este citata si autentificata chiar de cei preocupati a indeparta zgura de pe toate episoadele decembriste. Poate ca revolutia din 89 nu ar ajunge in cartile de istorie sub “chipul unei triste simulari”, daca am cita corect replica lui Caramitru, pt ca in diferenta dintre ARATA-LE si FA-TE sta diferenta dintre autentic si simulare.
Locul unde nu s-a intimplat nimic.
” Als haette es sie alle nicht gegeben”-
Die Horen NR 147-1987-
Texte aus dem Banat und Siebenburgen
Rolf Bossert – Pe treptele vantului
Herta Mueller – Animalul inimii
Herta Muller- Regele se inchina si ucide
Johann Lippet- Biografie.Un model ( Cartea Romaneasca).
Richard Wagner- Viena Banat
Richard Wagner- Catrafuse
Ernest Wichner + William Totok + Franz Hodjak + Oskar Pastior…
Locul unde nu s-a intimplat nimic, sau
NATIUNEA Ceausista a eliminat o limba literara