TEATRU. Vertijul bilanţurilor, pe marginea prăpastiei

Umanitatea suferă de un vertij al listelor, crede Eco. Şi are, ca de obicei, dreptate. Oricum ar fi, sănătos e ca, dincolo de topurile de final, inventarul, aşadar, de bunuri simbolice cu care rămînem după ce scădem cheltuielile de timp şi nervi, să revizităm, cu liniştea începutului de perioadă, bunele şi relele anului care a trecut.   Pentru anul 2009, juriul de nominalizări pentru Premiile Uniter (format din trei critici recunoscuţi şi de mare anvergură – Ion Cocora, Mircea Morariu, Doina Papp) va avea de ales dintr-un număr de spectacole cu nimic mai redus decît altădată. În general, criza a dus la scrîşnete din dinţi şi dureri de inimă pentru personalul teatrelor, dar nu a dus nici la scăderea vizibilă a numărului de montări, nici la micşorarea scalei de producţie (după cum spunea, cu altă ocazie, Magdalena Boiangiu, marea pierdere a acestui an, dacă ai pica de pe Marte drept în mijlocul publicului unui spectacol românesc, ai înţelege cu totul altfel definiţia termenului „criză“).   Criza s-a simţit, în schimb, în organizarea de festivaluri (vom vedea dacă şi Festivalul Shakespeare de anul acesta, un eveniment de mare amploare, va avea de suferit), în dispoziţia (oricum scăzută) a directorilor de a […]