„O dată Cotroceni – nu mai mult“

„Einmal Cotroceni – nicht mehr“: dacă acest vers ar fi o ghicitoare, pe mulţi erudiţi în ale literaturii germane i-ar încuia. Şi totuşi, el aparţine celui care „a desăvîrşit poezia germană a secolului XX“, ba a fost poate chiar, în general, „cel mai mare poet german“. Iar protagonista poeziei – „fetişoara micuţă şi dulce […] fulg de zăpadă,/ mereu aşa albă“ – nu este alta decît eroina celebrei „multalbastre ore“:   Aşa fragilă, tu-mi aduci solie de-o fericire în pericol, scufundare în ora multalbastră, vineţie, cînd a trecut, nu ştie nimeni, fost-a oare?// Cînd te întreb, a altuia doar eşti, cum de-mi aduci întîrziate roze mie? Spui: vise trec, bat orele-n fereşti, ce-s toate astea: eu, şi lui, şi ţie?   Or, autorul ei ne divulgă (într-o scrisoare cu adevărat remarcabilă către prietenul său F.W.Oelze) că respectiva doamnă, entuziasmată, printre altele, de Cotroceni, „o persoană găunoasă, incultă şi de rînd, care nici ortografic să scrie, nici ca lumea cu furculiţa şi cu cuţitul să mănînce nu putea, deşi era chelneriţă într-unul din cele mai elegante first-class-etablissments“, a făcut obiectul „uneia dintre cele mai ciudate şi periculoase aventuri ale vieţii“ sale, de ea legîndu-l „un ataşament interior ieşit din comun, ale […]