DIN FOIŞOR. Poeţii mei: Radu Andriescu

În ultimii 15 ani, luat de comentariile politice, am dat foarte puţină atenţie cărţilor, autorilor, evenimentelor şi ideilor culturale. Cînd mă simţeam prea vinovat, scriam un semnal, o recenzie sau un articolaş în ziare, reviste ori pe blogurile pe care le inauguram entuziast şi le închideam cu oarece tristeţe. Sau încercam să rezolv senzaţia de disconfort răspunzînd la felurite anchete  culturale. Propunerea Observatorului… a sosit la timp. S-au adunat multe nescrise şi o rubrică săptămînală regulată te obligă la rigoare, la constanţă în lucru. Sper să mă ţină! Voi aborda aici autori, cărţi, evenimente şi, dacă nu e pretenţios, idei. De bună seamă, adesea, cu simţ polemic sau măcar reactiv. Azi, de pildă, sînt polemic cu mine! Titlul rubricii ar putea sugera că mă situez deasupra contextului. Nici vorbă, foişorul meu e aşezat la nivelul solului!   Relaţia mea cu poezia lui Radu Andriescu a început prost! Nu neapărat din vina poetului. A debutat într-un volum colectiv, după moda vremii, spre sfîrşitul anilor optzeci, la Junimea ieşeană, cu un amplu poem în proză, pe care l-am supus unei critici excesive. Radu susţine că ar fi fost chiar o execuţie, dar n-am curajul să verific. Nebunia este că eu însumi făcusem, […]