Cu feminismul pe divan

Trebuie spus din capul locului că volumul de faţă nu este în primul rînd, şi nici în ultimul, un manifest feminist, lucru care îl fereşte de la bun început de potenţialul val de antipatii pe care orice delimitare ce vizează diferenţele de sex îl declanşează îndeobşte. Culmea, în acelaşi timp în ambele „tabere“: în vreme ce femeile îşi văd îndelung dezbătutul statut ingrat de mamă-soţie-femeie de carieră (în cazul nostru, autoare) teoretizat, pus pe hîrtie şi transformat în reală problematică, devenind încă o dată conştiente de neplăcuta lor situaţie ontologică, bărbaţii se simt dublu ameninţaţi, agresaţi şi inhibaţi de îndrăzneaţa abordare care le-ar putea zdruncina (aparenta?) poziţie dominatoare. Pe plan literar, ca şi pe toate celelalte planuri. Cu variaţiile pe care le presupune fiecare din cele două atitudini: femei militante, feministe înverşunate, în etern conflict cu propria feminitate, tradiţionaliste oripilate de exhibiţionismul ideatic ce decurge dintr-un astfel demers, nonconformiste detaşate, intelectuale de rasă convinse că pe drumul afirmării literare au reuşit să-şi sublimeze feminitatea, transformînd-o în artă, sau, dimpotrivă, să şi-o anuleze, de asemenea transformînd-o în artă etc.   Mihaela URSA (coordonatoare) , Divanul scriitoarei, Editura Limes, Cluj-Napca, 2010, 204 p.    Şi tocmai am numit cele trei tipuri mari […]