Simplitatea: stare, virtute şi prag

Am convenit că răbdarea este o virtute morală, e adevărat, una problematică pentru omul actual, cel numit de unii şi om recent. Nu dorim deloc să intrăm în polemici inutile pe această temă (dacă, de pildă, actual ar fi, cumva sinonim cu recent şi dacă fiecare dintre cei doi termeni ar implica cumva şi cuvîntul decent) pentru acest motiv: dacă demersul de a descrie şi de a califica lumea în care trăim astăzi are, în principal, numai o întemeiere în sfera curentă a politicului (deci a puterii), atunci a avea răbdare şi a avea capacitatea de a aştepta indefinit ceva este, aproape sigur, considerat de foarte mulţi dintre noi a fi un lucru cel puţin nepotrivit. De ce? Pentru că noi ştim bine că omul ce face politică este nerăbdător aproape prin definiţie. El n-are timp de aşteptat; el este nevoit să cîştige alegători şi tot el trebuie, este chiar obligat să aibă, neapărat, succes în alegeri. Ce rezultă din acest tablou sumar? Că există în societate şi pentru fiecare în parte complicaţii nesfîrşite, că există tensiuni şi conflicte mereu reînnoite de interese divergente; rezultă că ducem, cu toţii, o viaţă deloc a priori simplă, deloc clară şi calmă, cum, […]